Moţiunea de cenzură semnată de parlamentari ai AUR şi USR PLUS a fost transmisă, marţi, Guvernului.

Cel care a transmis Guvernului moţiunea de cenzură este preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

El a citat, marţi, după şedinţa BPR care nu a avut cvorum, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii Opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Hotărârea CCR precizează că moţiunea de cenzură trebuie citită în termen de 5 zile.

„Derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie, pentru că nerespectarea procedurii înseamnă încălcarea Constituţiei. Astăzi (marţi – n.r.) voi comunica Guvernului moţiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban.

Acesta a precizat că a primit la cabinetul parlamentar toate semnăturile în original ale iniţiatorilor moţiunii de cenzură.