Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, ar putea fi exclus din partid vineri, când se vor analiza declarațiile sale din spațiul public și atacul la adresa președintelui României și a președintelui PNL, anunță Florin Cîțu.

„Vom discuta declarațiile domnului Orban din ultima perioadă în spațiul public și atacul la adresa președintelui României și a președintelui Partidului Național Liberal și vom vedea decizia BEx”, anunță liderul liberalilor, Florin Cîțu, întrebat dacă Ludovid Orban va fi exclus.

Fostul președinte PNL Ludovic Orban a lansat în ultia perioadă o serie de atacuri la adresa conducerii PNL și a președintelui Klaus Iohannis pentru decizia de a începe negocierile cu PSD pentru formarea unei alianțe guvernamentale.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Decizia, la evidenta presiune a președintelui Iohannis, reprezintă o trădare gravă a cetățenilor care au votat cu PNL și o sinucidere politică pentru cei care iau astfel de decizie… Nu trebuie să accepți așa ceva (n.r. presiunea președintelui)… Cîțu își dorește să rămână la Palatul Victoria. Cîțu și Vîlceanu sunt coautorii alături de președintele Iohannis”, a precizat luni fostul lider al PNL.

Ludovic Orban a mai spus că va pleca din PNL dacă se va face alianța cu PSD.

„Dacă se va face o alianță cu PSD drumurile noastre se vor despărți”, a anunțat Ludovic Orban.