Ludovic Orban își depune candidatura: PNL trebuie să rămână un partid naţional, cu specificul nostru tradiţional

Ludovic Orban poartă mască și ține palmele împreunate în timp ce se uită într-un punct fix. Sursa foto: Mediafax Foto
  • PNL este şi trebuie să rămână un partid naţional, cu specific tradiţional, religios creştin, multicultural, multietnic şi, în acelaşi timp, un partid liberal, se arată în moţiunea cu care Ludovic Orban îşi propune să câştige un nou mandat de preşedinte al formaţiunii.
  • Moţiunea lui Ludovic Orban are 40 de pagini.

„Am luat decizia de a candida pentru că ştiu că am capacitatea, energia, forţa, priceperea şi dăruirea pentru a duce, în continuare, Partidul Naţional Liberal spre noi victorii politice în interesul României. Pentru mine, bătălia pentru funcţia de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal nu este o bătălie personală, este o bătălie pentru principii, pentru valori, pentru a menţine Partidul Naţional Liberal aşa cum a fost din 1875, un partid al neamului românesc, un partid de oameni care îşi iubesc ţara, un partid de oameni care pun pe primul plan interesul României, un partid care s-a identificat cu toate marile realizări ale României în istoria modernă şi aşa trebuie să rămână Partidul Naţional Liberal. Noi, Partidul Naţional Liberal, trebuie să avem această componentă naţională, trebuie să ne bizuim pe rădăcinile puternice pe care le avem în tot ceea ce înseamnă personalitate, tradiţie, cultură a poporului
român”, se menţionează în moţiunea depusă de Ludovic Orban pentru al doilea mandat de preşedinte al PNL.

Orban afirmă că obligaţia conducerii Partidului Naţional Liberal şi a Guvernului PNL este aceea de a sprijini toate proiectele comunităţilor locale conduse de primari liberali şi ale judeţelor conduse de preşedinţii de Consilii Judeţene ale Partidului Naţional Liberal, pentru că „la guvernare, oamenii te judecă după ceea ce faci, efectiv”.

„Garantez că voi fi implicat pentru ca toate aceste proiecte să fie realizate, pentru a ne prezenta în 2024 în faţa electoratului cu ele, şi a arăta că ne-am îndeplinit angajamentele. Voi fi alături de toate organizaţiile noastre, oricând vor avea nevoie de mine, în prima linie a bătăliei politice, în toate campaniile pe care le vom derula în următorii 4 ani de zile. Voi fi în continuare un garant al unităţii Partidului Naţional Liberal pentru că am demonstrat de-a lungul întregii cariere că pentru mine unitatea Partidului Naţional Liberal a fost fundamentală şi baza oricărui succes pe care l-am avut împreună. Am încredere în viitorul Partidului Naţional Liberal, am încredere în viitorul României”, adaugă liderul PNL.

El aminteşte că moţiunea „Forţa Dreptei” din 2017 a fost moţiunea învingătoare a Partidului Naţional Liberal în ceea ce priveşte obiectivele politice asumate, respectiv: câştigarea alegerilor prezidenţiale, câştigarea alegerilor locale şi formarea Guvernului de către Partidul Naţional Liberal după alegerile parlamentare, precum şi câştigarea alegerilor pentru Parlamentul European şi a alegerilor locale parţiale.

„În prezent, la finalul acestui mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, obţinut la Congresul din 2017, Partidul Naţional Liberal este cel mai puternic partid politic aflat la guvernare la nivel central şi local, exercită trei dintre primele patru funcţii de putere în stat, respectiv Preşedintele României, Prim-ministrul Guvernului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, formează o majoritate parlamentară care susţine o coaliţie de guvernare în care deţine o pondere de 55%, ocupă poziţia de Comisar European pentru domeniul Transporturilor din partea României, conduce a treia delegaţie ca mărime din grupul Partidului Popular European din Parlamentul European şi are cel mai mare număr de aleşi locali, preşedinţi de Consilii judeţene, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi consilieri locali, din istoria partidului. În ultimii patru ani, Partidul Naţional Liberal a devenit una dintre cele mai credibile şi mai puternice forţe de centru dreapta la nivelul Uniunii Europene”, arată Orban.

De asemenea, el afirmă că în mandatul său PNL „a reuşit o performanţă politică fără precedent în ultimii 30 de ani, demiterea unui guvern PSD prin moţiune de cenzură şi formarea unui guvern liberal”.

Ludovic Orban afirmă că Partidul Naţional Liberal trebuie să-şi asume rolul unei clarificări doctrinare în politică în următorii ani prin reafirmarea şi promovarea valorilor fondatoare ale PNL şi ale naţiunii române moderne: drepturile şi libertăţile individuale, familia, credinţa creştină şi naţiunea.

„Partidul Naţional Liberal este şi trebuie să rămână un partid naţional, prin apărarea valorilor care definesc poporul român, cu specificul nostru tradiţional, religios creştin, multicultural, multietnic şi, în acelaşi timp, un partid liberal, prin promovarea principiilor democratice liberale de dezvoltare economică care apără drepturile şi libertăţile individuale, democraţia, separaţia puterilor în stat, egalitatea în faţa legii şi egalitatea de şanse. Democraţia liberală este singurul sistem politic viabil care ne poate garanta valorile fundamentale: protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, stat de drept, alegeri libere, instituţii independente, massmedia independentă, transparenţa actului de guvernare, societate civilă puternică şi luptă anticorupţie. Libertatea politică, libertarea economică, egalitatea de şanse şi libertatea fiecărui cetăţean de a acţiona pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului într-o societate modernă. În absenţa lor nu este posibilă dezvoltarea fiecărei persoane în parte şi a societăţii în ansamblul său. Pentru Partidul Naţional Liberal, demnitatea umană este inalienabilă: individul este în centrul comunităţii şi al acţiunii politice iar familia reprezintă fundamentul societăţii noastre. Libertatea individuală nu este posibilă fără responsabilitate socială. Tradiţia creştină ne cere să ne respectăm aproapele şi să îi tratăm pe toţi oamenii în mod egal. Libertatea religioasă trebuie respectată”, se precizeaă în document.

Actualul lider al liberalilor apreciază că PNL trebuie să reafirme şi să promoveze doctrina economică fondatoare a partidului, „Prin noi înşine!”.

„Partidul Naţional Liberal are nevoie, la toate nivelurile, de lideri, nu de şefi tentaţi să folosească abuziv puterea de decizie. Liderul este omul care inspiră, care indică direcţia, care se consultă în luarea deciziilor şi care îi convinge pe oameni să îl urmeze pentru că dă încredere şi energie grupului. Aşa am fost şi aşa vom rămâne. (…) Partidul Naţional Liberal are misiunea de a fi un aparător al democraţiei în România şi cu atât mai mult exerciţiul democratic trebuie să fie funcţional în interiorul partidului. Deciziile partidului trebuie luate de organismele statutare ale partidului, după o largă şi prealabilă consultare a bazei partidului. Dezbaterea este singura cale normală care poate să conducă la decizii conforme cu voinţa reală a membrilor”, conform documentului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, îşi depune candidatura pentru un nou mandat la şefia partidului joi, la ora 18.00.

Ludovic Orban şi Florin Cîţu vor candida pentru funcţia de preşedite PNL la Congresul formaţiunii, care va avea loc pe 25 septembrie.