• Hackerii din Belarus susțin că guvernul a ascuns datele reale ale mortalității Covid.
  • Pirații cibernetici au furat toată baza de date a sistemului de pașapoarte.
  • Lukashenko a luat în derâdere pandemia, deși a susținut că și el a fost infectat.

Numărul celor morți de Covid în Belarus este de peste 32.000, de 17 ori mai mult decât cifrele oficiale. Dezvăluirea a fost făcută de o televiziune locală, care a analizat datele furate de hackeri din serverele statului.

Cum a fost posibilă această manipulare a datelor?

Potrivit datelor hackerilor, care au preluat întreaga bază de date a sistemului de pașapoarte din Belarus, 20% dintre decese nu aveau trecută cauza morții. Doar în anul 2020, datele neficiale arată că au murit 25.000 de oameni. Asta deși ministerul sănătății de la Minsk a anunțat numărul de 1.424. Dacă este adevărat, atunci Belarus are cea mai mare rată a mortalității din Europa de Est.

Care a fost strategia guvernului?

De aici pornește totul. Președintele Lukashenko a declarat în aprilie 2020 că pandemia nu există, că totul este o psihoză în masă și că nimeni din țara lui nu va muri de covid. A refuzat să impună lockdown sau să închidă granițele. În iulie, el a declarat că s-a infectat cu covid, dar că este asimptomatic. A recomandat vodca și hocheiul drept remedii. În sfârșit, în decembrie, a spus că nu se va vaccina niciodată. Evident, campania de imunizare nu merge strălucit. Doar 10% din populație a fost vaccinată complet.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?