• Cu șase zile înainte de alegerile pentru Casa Albă,democratul Jo Biden are un avans de 10 procente în fața republicanului Donald Trump.
  • Cel mai recent sondaj online Reuters / Ipsos arată că Biden se bucură de o ușoară creștere la intenții de vot: Jo Biden 52%, Donald Trump 42%

În spatele cifrelor se dă însă o luptă încrâncenată între cele două staff-uri de campanie.

Sorina Matei și Bogdan Nicolae au aflat ultimele mișcări din taberele adverse. Sorina se ocupă de Trump, Bogdan de Biden. Tot ei vor comenta votul final și decisiv pe 3 noiembrie, într-o ediție specială la Aleph News.

Sorina Matei: ”Donald Trump a avut 4 mitinguri electorale, se focusează pe statele swing care decid alegerile în SUA….CNN, MSNBC sunt redute democrate, Donald Trump a rămas doar cu o parte din Fox News. Știrile Fox News îl dau declarat câștigător la puncte pe Joe Biden. În ultimele zile Donald Trump a atacat patronatul de la Fox News. A spus că nu mai este situația din 2016 când Roger Ailes îl ajuta foarte tare. S-a schimbat consiliul de administrație de la Fox, acum este un republican care nu-l suportă pe Trump și de atunci s-a schimbat și abordarea celor de la Fox News. Cert este că pe zona de prime time, seara au rămas 3-4 emisiuni care îl susțin fățiș pe Donald Trump.”

Recomandări

ATAC ÎNTR-O BISERICĂ DIN SYDNEY
IRANUL ATACĂ ISRAELUL
POLITICO: URSULA ARE ȘANSE MAI MICI LA C.E.
CÎRSTOIU NU SE RETRAGE
ZIUA MONDIALĂ A ARTEI
TESLA, DATĂ ÎN JUDECATĂ DE O MAMĂ

Bogdan Niculae: ”Avem o oarecare nervozitate în tabara democrată. In primul este vorba de succesul republicanilor de a fi completat Curtea Supremă cu un judecător numit de ei, Amy Coney Barrett, și intrarea timp de 2 săptămâni în suspendare a Senatului care pune capăt până la alegeri planurilor democrate de a trece un pachet substanțial de ajutor financiar pentru toți americanii.”

Număr record de voturi în SUA

Peste 70 de milioane de americani au votat deja în contextul alegerilor prezidenţiale, de două ori mai mult decât numărul înregistrat cu o săptămână înainte de ziua alegerilor din 2016, potrivit datelor publicate de US Elections Project

Datele surprind un ritm record de votare care ar putea duce la cea mai mare prezenţă la urne din ultimul secol şi arată nivelul ridicat de interes vis-a-vis de confruntarea dintre preşedintele republican Donald Trump şi contracandidatul democrat Joe Biden, dar şi dorinţa alegătorilor de a reduce riscul de infecţie cu coronavirus.

Partidul Democrat deţine un avantaj semnificativ în faza timpurie a alegerilor din 3 noiembrie datorită voturilor prin corespondenţă, modalitate criticată vehement de Trump, preşedintele ridicând problema fraudelor încă din luna august.

Michael McDonald, profesor în cadrul Universităţii din Florida care gestionează US Elections Project, estimează că numărul de voturi va atinge 150 de milioane, 65% dintre totalul alegătorilor eligibili, cea mai mare rată din 1908 încoace.

Conform datelor Institutului RealClearPolitics, Joe Biden are un avans la nivel naţional de 8,5% în raport cu Trump, însă numărul continuă să varieze. Săptămâna trecută, un sondaj realizat de Financial Times împreună cu fundaţia Peter G Peterson arăta că 46% dintre americani văd un impact negativ în economie în urma politicilor lansate de Trump, în comparaţie cu un procent de 44 care consideră că politicile reprezintă un ajutor real pe fondul crizei generate de coronavirus.