• Macron a salutat „apelul foarte clar pentru o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile” făcut de Trump.
  • Trump a declarat: „Dacă încetarea focului nu este respectată, SUA şi partenerii săi vor impune sancţiuni suplimentare”.
  • „Totul se poate face foarte rapid, iar eu voi fi disponibil imediat dacă serviciile mele sunt necesare”, a promis Trump.

Trump a cerut joi o încetare necondiţionată a focului timp de 30 de zile între Rusia şi Ucraina, avertizând că Washingtonul şi partenerii săi vor impune sancţiuni suplimentare dacă încetarea focului nu este respectată. Salutând acest apel, preşedintele francez Emmanuel Macron a dezvăluit că a vorbit „de câteva ori” în cursul nopţii cu şeful Casei Albe.

Emmanuel Macron a salutat „apelul foarte clar pentru o încetare necondiţionată a focului de 30 de zile” făcut de omologul său american Donald Trump, cu care, a dezvăluit el, a vorbit „de câteva ori” la telefon în cursul nopţii. „Trebuie să lucrăm cu toţii în acest sens fără întârziere, fără pretenţii sau tactici de amânare”, a subliniat preşedintele francez.

„Ucraina a fost de acord cu această încetare a focului în urmă cu aproape două luni. Mă aştept acum ca Rusia să facă acelaşi lucru”, spune Macron în mesajul postat pe X. „În caz contrar, vom fi pregătiţi să reacţionăm ferm, toţi europenii şi în strânsă consultare cu Statele Unite”, a avertizat el.

Recomandări

TRUMP ÎL AMENINȚĂ PE PUTIN
„PLEACĂ, RATATULE!”
SUA PEDEPSESC CENZURA
NICUȘOR FACE CONSULTĂRI
TRUMP L-A AVERTIZAT PE BIBI
MUSK E DEZAMĂGIT

Trump a declarat, joi, într-o postare pe social media: „Dacă încetarea focului (de 30 de zile) nu este respectată, SUA şi partenerii săi vor impune sancţiuni suplimentare”.

„Această încetare a focului trebuie să ducă în cele din urmă un acord de pace. Totul se poate face foarte rapid, iar eu voi fi disponibil imediat dacă serviciile mele sunt necesare”, a promis Trump.