• „Nu am înțeles de ce a fost eliminată interdicția serviciilor de a racola magistrați. Probabil convine multora ca statutul nostru să rămână sub semnul întrebării”
  • „Profesia noastră are nevoie de manageri, de lideri, nu are nevoie de șefi”
  • „Independența o simți. Noi încă suntem în pixul unui om politic – ministrul Justiției”
  • „Noi în interiorul sistemului trebuie să ne facem curățenie, nu societatea, nu politicul”
  • „Mi-am pus întrebarea dacă instanțele au avut protocoale încheiate cu SRI”
  • „De ce se simte nevoia ca într-o profesie independentă să ai serviciile de informații lângă tine?”
  • „Intru săptămânal în ședință de judecată, cu 40-45 de dosare. Îmi trebuie 3 zile ca să pregătesc o ședință de judecată. Am avut ședințe și cu 300 de dosare”
  • „După 21 de ani ca judecător de scaun, am un salariu de aproape 3000 de euro”
  • „Abia aștept să plec la pensie. Vreau să am liniște, vreau să mă bucur de tot ce n-am putut să fac”
  • „Până trec în lumea celor drepți vreau să citesc teza de doctorat a domnului Coldea și teza domnului Ciucă. Cu ce afectează securitatea statului doctoratul domnului Coldea ca să-l clasifici?”
  • „Legile Securității Naționale sunt o palmă dată logicii juridice și bunului simț. Dacă se vor vota așa, putem să stingem becul în această țară”
  • „Legile Securității Naționale oficializează hotărârea CSAT care acorda SRI statut de organ de cercetare penală. Părți din protocoalele celebre se regăsesc în legile Securității Naționale. Prin legile Securității Naționale ne întoarcem la statul de drepți”

„Nu ne purtăm ca o putere separată a statului. Nu am înțeles de ce a fost eliminată interdicția serviciilor de a racola magistrați. Dacă a fost eliminată prevederea, înseamnă că avem ceva de ascuns. Nu înțeleg de ce nu s-a simțit nevoia de consolidare a declarației că nu suntem colaboratori sau informatori ai serviciilor. Probabil convine multora ca statutul nostru să rămână sub semnul întrebării. (…) Să știți că independența o simți. Încă suntem în pixul unui om politic – ministrul Justiției. Ministrul Justiției stabilește bugetul instanțelor. Ministrul Justiției poate să participe la elaborare regulamentului instanțelor. Teoretic, ministrul Justiției, om politic, nu are ce să caute în reglementarea profesiei de magistrat. Vorbesc de mult clamata independență, pentru că nu este nicio independență. Sunt judecător din 2001, de 21 de ani. Mie n-a îndrăznit nimeni să-mi sugereze vreo soluție. Avertismente primesc și acum de genul: nu mai vorbi, nu mai povesti atât, nu te mai lua de toți. Eu am spus public de problemele cu care noi ne confruntăm. Profesia noastră, în sine, este o profesie închisă. Noi judecătorii nu suntem sub un glob de sticlă, rupți de societate. Intru săptămânal în ședință de judecată, cu 40-45 de dosare. Da, citesc toate dosarele cu care intru în ședința de judecată. Îmi trebuie 3 zile ca să pregătesc o ședință de judecată. Singura presiune pe care am simțit-o a fost că nu mai am timp. Profesia este extraordinară, dar există presiunea timpului. Noi ne uităm și vedem când greșim. Nu mă simt confortabil când văd că am greșit. Uneori greșesc din cauza oboselii sau că nu există timp să studiez dosarul așa cum trebuia”, a declarat judecătorul Tribunalului București, Mădălina Afrăsinie, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Judecătorul a descris pe Aleph News și ce înseamnă o zi din meseria unui judecător: „Nu știu dacă există judecători cărora le motivează deciziile grefierii. Se spune că grefierii cei mai buni sunt în penal. Oamenii care muncesc în instanțe sunt puțini. 90% din dosare sunt în civil. Am avut ședințe și cu 300 de dosare. Principala problemă este lipsa personalului. Nimeni nu vrea să vină în Comercial că este de muncă (…) Eu abia aștept să plec la pensie. Vreau să am liniște, vreau să mă bucur de tot ce n-am putut să fac. Vreau să mă duc la o cafea cu un coleg avocat fără să fiu suspectată. Când nu te mai regăsești în sistem – pleci. Doar doamna Koveși are voie să se ducă în sufragerii. Salariile noastre sunt mari în comparație cu ce? În unele ministere sunt salarii duble față de ale noastre. Singurul meu privilegiu este că sunt liberă”.

Judecătorul Mădălina Afrăsinie și-a spus în emisiunea OFF/OnTheRecord și părerea despre noile legi ale Justiției, aflate în dezbaterea Parlamentului:

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„Profesia noastră are nevoie de manageri, de lideri, nu are nevoie de șefi. Este probabil o încercare ca să ne disciplineze. Domnul Predoiu a spus că sistemul are nevoie de o disciplinare, pentru că toți cei care vorbim – deranjăm. În legile Justiției, este un regres fantastic. Dacă se dorește disciplinarea noastră, înseamnă că o să se vorbească că au fost cândva judecători și în România. Mulți nu reacționează pentru că mai au puțin și ies la pensie și vor liniște. Ai un copil de crescut, ai rate la bănci? Taci din gură. Se spune: nu trezi autoritățile din somnul lor că o să te coste dublu să te coste dublu să le adormi la loc. (…)Da, este bună separarea carierelor, o separare completă. Procurorii pot fi numiți judecători, au fost numiți direct la ÎCCJ și n-am mai văzut aceeași vehemență. Dacă un procuror vrea să fie judecător – să o ia de jos, de la judecătorie. Noi la secție n-am avut plicuri galbene și nici bilețele. Cred că judecătorii sunt acum un pic mai relaxați, parcă se vorbește mai liber ca înainte. Mulți aleg să tacă de teama de a nu genera o acțiune disciplinară. Anul trecut am avut acțiune disciplinară pentru declarații date în perioada pandemiei. Am fost anchetată pentru că am spus că vaccinarea nu m-a convins. (…) Independența este atât cât vrea fiecare judecător să fie de independent. Independența nu este garantată de salarii. După 21 de ani, am un salariu de aproape 3000 de euro. Sistemul nu performează așa cum ar trebui pentru că nu suntem lăsați. Când ai un volum mare de lucru și probabilitatea de a greși crește exponențial. Tovarășul Băsescu a zis că judecătorii se împart în două categorii: jumătate sunt corupți, jumătate sunt incompetenți. Cheile Puterii de acum vor fi aceste legi ale Justiției, așa că mare atenție în mâna cui puneți aceste chei”.

Magistratul Afrăsinie nu a putut comenta public, potrivit legii de funcționare a magistraților, deciziile colegilor săi de breaslă în cazul plagiatului premierului Nicolae Ciucă, dar a promis că își va spune punctul de vedere după ce va pleca din sistem:

„N-am voie să comentez cazul Ciucă, când voi ieși la pensie voi comenta. Până trec în lumea celor drepți vreau să citesc teza de doctorat a domnului Coldea și teza domnului Ciucă. Poate primesc cadou de ziua mea o teză de doctorat cu autograful autorului. Cu ce afectează securitatea statului doctoratul domnului Coldea ca să-l clasifici?”

Judecătorul Tribunalului București, Mădălina Afrăsinie, a vorbit însă în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, despre pericolele mari aflate în prevederile draft-urilor Legilor Securității Naționale:

„Legile Securității Naționale oficializează hotărârea CSAT care acorda SRI statut de organ de cercetare penală. Părți din protocoalele celebre se regăsesc în legile Securității Naționale. Prin legile Securității Naționale ne întoarcem la statul de drepți. În legile Securității Naționale sunt inclusiv reguli de procedură, cum trebuie să judece judecătorul. Cum stabilește un șef SRI dacă avem voie să audiem un lucrător de la SRI? În legile Securității este consfințit: sistemul suntem noi. Au spus că au făcut o comisie prin care să analizeze legile, dar nimeni nu-și asumă legile. Dacă Guvernul își asumă legile Securității Naționale să ne spună și dacă intrăm în dictatură militară. Legile Securității Naționale sunt o palmă dată logicii juridice și bunului simț. Dacă legile Securității Naționale se vor vota așa, putem să stingem becul în această țară (…). În CSM nu s-a mers până la capăt cu acel raport privind colaborarea cu serviciile secrete. Ce este în acele 19 anexe clasificate de SRI, de ce este o mare dramă? Trebuia o resetare din momentul în care au apărut protocoalele. Noi în interiorul sistemului trebuie să ne facem curățenie, nu societatea, nu politicul. Ca să nu se mai întâmple, trebuie să știu ce s-a întâmplat, să învăț din greșeli. Mi-am pus întrebarea dacă instanțele au avut protocoale încheiate cu SRI. De ce se simte nevoia ca într-o profesie independentă să ai serviciile de informații lângă tine? Serviciile de informații nu trebuie să fie în toți și în toate. Nu înțeleg de ce se simte nevoia unei consolidări a independenței alături de serviciile de informații? Serviciile n-au ce să caute la noi, nici pe plicuri galbene”.