Madridul cere ajutorul armatei spaniole în lupta cu noul val de cazuri de coronavirus

Liderul regional al Madridului a solicitat luni sprijinul armatei spaniole în lupta cu noul val de cazuri de coronavirus din zona capitalei, relatează Reuters. În această regiune, autoritățile locala au pus în carantină câteva cartiere sărace, ceea ce a declanșat proteste în weekend.

„Avem nevoie de ajutor de la armată pentru dezinfectare… și pentru a sprijini poliția locală și forțele de ordine,” a declarat președintele Comunității Madrid, Isabel Diaz Ayuso, după o întâlnire cu preimerul Spaniei. Ea a mai solicitat spitale improvizate, după trei luni de la închiderea acestora, când Spania a ieșit din carantină.

La vârful primului val de cazuri din martie-aprilie, Spania a trimis mii de soldați pentru a ajuta în lupta împotriva COVID-19.

Exit mobile version