• Ministerul Afacerilor Externe a lansat şi un call center dedicat alegătorilor români din afara ţării pentru alegerile parlamentare
  • Harta secţiilor de votare în străinătate poate fi accesată pe https://www.mae.ro/maps/4083

Pentru asigurarea unei informări corecte a cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate cu privire la exercitarea dreptului de vot pentru alegerile parlamentare din acest an, MAE a lansat joi, pe pagina sa de internet, în cadrul secţiunii dedicate acestui proces electoral, o hartă interactivă a secţiilor de votare din străinătate.

Harta secţiilor de votare în străinătate, ce poate fi accesată la link-ul https://www.mae.ro/maps/4083, permite cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate să identifice secţiile de votare din apropiere şi să-şi planifice participarea la alegerile parlamentare organizate în străinătate pe 5 şi 6 decembrie 2020, în intervalul orar 7.00 – 21.00 (ora locală), astfel încât să poată fi evitat riscul de producere a unor aglomerări la unele secţii de votare din străinătate.

De asemenea, în cazul unor relocări de secţii de votare, din motive obiective generate de situaţia pandemică, harta interactivă va fi actualizată pentru a pune la dispoziţie informaţii în timp real.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Totodată, alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate au la dispoziţie o linie telefonică pentru obţinerea de informaţii utile privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din 5 şi 6 decembrie 2020 în străinătate: 004 021 431 2065. Linia telefonică, cu tarif normal, este disponibilă 24 din 24 de ore în perioada 3 decembrie 2020 (începând cu ora 08.00) – 7 decembrie 2020 (până la ora 20.00, ora României).

Harta interactivă şi linia telefonică dedicate alegătorilor români din străinătate fac parte din campania de informare derulată de MAE, care are ca obiectiv asigurarea informaţiilor necesare alegătorilor români din străinătate pentru exercitarea în condiţii optime a dreptului constituţional de vot, inclusiv cu privire la respectarea măsurilor de siguranţă sanitară pentru prevenirea contaminării şi limitarea riscului de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

De asemenea, MAE reaminteşte că a pus la dispoziţia alegătorilor români din străinătate Ghidul alegătorului român la secţiile de votare din străinătate, ce conţine informaţii privind condiţiile de exercitare a dreptului de vot la secţie, documentele necesare votării, procedura de votare, orarul secţiilor de votare şi măsurile specifice de siguranţă sanitară adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, precum şi o rubrică de Întrebări frecvente, care oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de cetăţenii români din afara graniţelor ţării cu privire la exercitarea dreptului de vot la secţie.

Astfel, alegătorii români din străinătate pot consulta Harta secţiilor de votare, Ghidul alegătorului român la secţiile de votare din străinătate, rubrica de Întrebări frecvente, cât şi alte informaţii relevante, pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, în secţiunea dedicată votului în străinătate la alegerile parlamentare din acest an, la link-ul http://www.mae.ro/node/52162.

În ceea ce priveşte votul la secţie, MAE reaminteşte că cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării pot vota la oricare dintre cele 748 de secţii organizate în străinătate pe parcursul a două zile – sâmbătă, 5 decembrie şi duminică, 6 decembrie 2020.