• Un număr de 80 de cetățeni afgani au fost evacuați, duminică, din Afganistan de reprezentanții statului român.
  • Pe cale terestră, ei au ajuns în Pakistan de unde vor lua un avion către România.
  • Până în prezent au fost evacuați 156 de cetățeni afgani. Aceștia vor fi transportați la București.

Un număr de 80 de cetățeni afgani au fost evacuați, duminică, din Afganistan de reprezentanții statului român. Pe cale terestră, ei au ajuns în Pakistan de unde vor lua un avion către România.

Cei 80 de cetățeni afgani sunt foști colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, precum și alte categorii vulnerabile: jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.

Ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale (CCI), convocate la 13 august și coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, până în prezent au fost evacuați 156 de cetățeni afgani. Aceștia vor fi transportați la București.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Pe lista cu persoane evacuate mai sunt 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați și 7 cetățeni ai unor state aliate.