În înfricoșător de frumoasa carte a lui Benjamin Labatut – “Maniac”, (Editura Trei, 2026, traducere și note de Andra Matzal) – există, relatată de fizicianul american Richard Feynman (unul dintre corifeii electrodinamicii cuantice), o poveste legată de GO (joc preferat șahului la Los Alamos de iluștrii savanți care participau la Proiectul Manhattan).
„Îți ia mințile, începi să-l joci în vis. Rulează mereu într-un cotolon ascuns al minții tale, orice altceva ai face. Cel mai bun jucător de la Los Alamos era Oppenheimer (…). Mai târziu am citit că atunci când l-au aruncat pe Băiețel (<Little Boy, numele de cod dat bombei atomice lansate de Statele Unite asupra orașului japonez Hiroshima, la 6 august 1945>, n.tr), doi mari maeștri japonezi, Hashimoto Utaro, campionul național, și Iwamoto Kaoru, concurentul la titlu – se aflau în a treia zi a unui turneu de go, la vreo cinci kilometri de epicentrul exploziei.
Clădirea unde jucau a fost distrusă aproape complet și mulți au fost răniți, dar tipii ăștia doi, maeștrii de go, s-au întors chiar în aceeași zi după prânz și au continuat să joace până seara, în timp ce-n jurul lor femei și copii erau scoși de sub dărâmături și tot orașul era în flăcări. Așa sunt japonezii. Si atât de hipnotic poate fi go-ul. Necesită un anumit tip de inteligență și depășește orice putere de calcul, căci trebuie să înaintezi pe tablă pe dibuite. Te subjugă și te neliniștește, pentru că pur și simplu nu poți calcula care va fi cea mai bună mișcare”.