- Restaurantele se închid dacă indicele de îmbolnăviri trece de 1.5 cazuri la mia de locuitori.
- Decizia finală se va lua luni de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
- Și barurile, cafenelele, sălile de jocuri ar putea fi închise
Autoritățile locale din Iași ar putea impune din nou restricții. Decizia se va afla luni, după întâlnirea celor de la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Totul depinde de indicele de răspândire a virusului: se vor lua toate cazurile de Covid-19 din ultimele 14 zile. Dacă indicele trece de 1.5 la mia de locuitori, atunci toate restaurantele se vor închide.
În Iași, populația este de aproximativ 400.000 locuitori, ceea ce ar însemna undeva la 600-700 cazuri noi în aceste 14 zile.
Și spectacolele, concertele, toate evenimentele culturale ar urma să fie anulate în această situație.
Pentru cât timp se ia această decizie
În principiu, toate locațiile se închid timp de o săptămână. CJSU se întâlnește săptămânal, lunea. Dacă de luni într-o săptămână se constată că numărul de infectări scade sub pragul de 1,5, atunci se vor redeschide. Dacă peste încă o săptămână crește, se vor închide din nou.
Această ,,jonglare” este dezastruoasă pentru oamenii de afaceri, deoarece sunt multe aspecte de rezolvat în timp scurt: ce vor face cu marfa cumpărată, cum vor negocia cu furnizorii, cum vor mulțumi angajații.