• Maia Sandu cere Kremlinului retragerea trupelor din Transnistria
  • Kremlinul a respins cererea, susținând că ar destabiliza zona
  • Sandu dorește înlocuirea trupelor rusești cu cele ale OSCE

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut un apel în cadrul unei conferințe de presă prin care cere retragerea trupelor rusești din Transnistria, regiune aflată la granița cu Ucraina. Aceasta a precizat că trupele rusești nu au avut niciodată acordul să se afle în regiune, informează BBC.

Kremlinul a respins declarația Maiei Sandu, spunând că această schimbare ar putea destabiliza zona. Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a precizat chiar că ordinul trupelor este de a rămâne staționate.

Rusia are un rol foarte important”, a adăugat Peskov, fără de care „s-ar putea ajunge la o puternică destabilizare”.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Sandu a venit cu soluția de a înlocui cele 1500 de trupe rusești, trimise în zona sub pretextul de menținere a păcii, cu grupuri de monitori moldoveni sub egida Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Suntem o țară independentă care nu își dorește trupe străine pe teritoriul ei. Aceasta nu este numai o declarație – este o necesitate!”, a spus aceasta reporterilor veniti pentru conferința de presă la Chișinău.

Regiunea separatistă, care s-a desprins de Republica Moldova în 1992, este cuprinsă între Nistru și granița cu Ucraina, principalul oraș fiind Tiraspol. Comunitatea internațională nu recunoaște independența și guvernul de facto al regiuinii. ONU a emis un număr de rezoluții fără efect prin care a cerut Rusiei să își retragă trupele și armamentul din Transnistria.