• Major, unul dintre câinii lui Joe Biden, a avut un comportament agresiv față de un angajat al Casei Albe.
  • Atât Major, cât și Champ, cei doi câini ai familiei Biden, au fost mutați la reședința din Delaware.
  • Major a fost învestit deja în funcția de prim câine al țării.

Cei doi ciobănești germani ai familiei Biden au fost trimiși înapoi la reședința președintelui SUA din Delaware, după ce unul dintre câini a avut un comportament agresiv la Casa Albă, anunță CNN.

Se pare că problemele au fost create de Major (în dreapta imaginii), câinele care a fost adoptat de Biden în noiembrie 2018 dintr-un adăpost pentru animale din Delaware. Recent, Major ar fi mușcat un membru al securității de la Casa Albă. Starea de sănătate a agentului este necunoscută, dar, cu toate acestea, episodul a fost suficient de grav încât s-a hotărât ca cei doi ciobănești germani să fie mutați la Wilmington, Delaware, unde vor și rămâne pe termen nelimitat.

Champ și Major s-au mutat la Casa Albă în ianuarie

Major, care are 3 ani, este cel mai tânăr dintre cei doi câini Biden, și este cunoscut faptul că are un comportament agitat în mai multe rânduri. Cel mai în vârstă dintre ciobăneștii germani ai lui Biden, Champ, are aproximativ 13 ani și se mișcă greu din cauza vârstei sale avansate. Champ și Major s-au mutat la Casa Albă în ianuarie, la mai puțin de o săptămână după inaugurarea lui Biden.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Mai mult, Major a fost învestit deja în funcția de prim câine al țării. „El poate fi un ambasador, evident, pentru toți câinii de adăpost. Ceea ce contează nu că are numai un câine de adăpost, ci și un câine în Casa Albă. Este ceva cu care proprietarii de animale de companie se pot identifica, nu? Fie că știți, indiferent de situația dvs. socio-economică, de apartenența voastră politică, de rasă sau de etnie, știți, câinii și pisicile sunt ceva cu care oamenii pot empatiza, se pot conecta”, declara Patrick Carrol, directorul Delaware Humane Association.