Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va avea, în acest weekend, o întrevedere cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, în contextul în care o delegaţie a social-democraţilor va participa la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”, organizată la Berlin.

„Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, şi Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, vor participa în perioada 25-26 iunie 2021 la Conferinţa la nivel înalt PES <With Courage. For Europe>, organizată la Berlin”, anunţă PSD.

În marja Conferinţei au fost prevăzute şi o serie de întâlniri cu oficiali europeni.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Astfel, vineri, 25 iunie 2021, începând cu ora 09.00, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va avea o întrevedere cu domnul Michael Roth, ministru de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe german, de la ora 10.30 se va întâlni cu Iratxe García Pérez, preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), iar începând cu ora 11.30 preşedintele PSD va avea o întrevedere cu Udo Bullmann, europarlamentar şi membru al comitetului executiv al SPD responsabil pentru Uniunea Europeană.

La ora 14.00, Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, va participa la întâlnirea PES Presidency.

Începând cu ora 15.30 preşedintele PSD are prevăzută o întrevedere cu Lia Quartapelle, deputat şi vicepreşedintele PD Italia, iar de la ora 18.30 o întâlnire cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie. De asemenea vor avea loc întâlniri cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, şi cu Pedro Sánchez, premierul Spaniei.

„Începând cu ora 19.00 Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu vor participa la întâlnirea liderilor PES cu prim-miniştrii, comisarii şi liderii social democraţi. Sâmbătă, 26 iunie 2021, începând cu ora 09.30, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD, şi Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD, vor participa la Conferinţa la nivel înalt PES <With Courage. For Europe>. Pe agenda preşedintelui PSD este prevăzută şi o întrevedere cu Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene”, potrivit comunicatului de presă.