• Președintele PSD a anunțat luni că va depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu săptămâna viitoare, textul fiind finalizat.
  • Liderul PSD a mai anunțat că, dacă moțiunea de cenzură va trece, propunerea de premier va fi Alexandru Rafila.
  • De asemenea, el a precizat că, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, social-democraţii exclud colaborarea cu PNL.

Moțiunea de cenzură a PSD a fost numită „România eşuată. Recordul fantastic al guvernului Cîţu”, a precizat Ciolacu, luni, într-o conferință de presă.

„Am finalizat textul moţiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. Este textul cu care vom pleca să negociem cu alţi parlamentari şi textul pe care-l vom prezenta partenerilor sociali. Este o moţiune care îşi propune să răspundă simplu, clar şi documentat la câteva întrebări”, anunţă Marcel Ciolacu.

Potrivit documentului, guvernarea PNL-USR-UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM

„România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate. Prin tot ce aţi făcut în ultimul an şi jumătate, aţi demonstrat din plin că singura preocupare este să vă umflaţi conturile firmelor de casă şi să vă abonaţi la banii publici amantele, rudele şi amicii. În doar câteva luni, aţi evoluat de la modelul guvernării CDR, de la lupta pe ciolan, la modelul PDL, al sărăciei, tăierilor, austerităţii! Atitudinea voastră de vătafi îmbuibaţi care varsă lacrimi de crocodil de grija poporului este înspăimântătoare. Aţi abandonat sloganul liberal în favoarea celui pedelist. Modul de acţiune, copiat la virgulă de la duetul Boc-Băsescu-Udrea, este revoltător”, potrivit documentului.

Social-democraţii vor demisia Executivului.

„România are o singură soluţie: să plecaţi! Aţi făcut mult prea mult rău ţării într-un timp record! Prin toate aceste lucruri ”fantastice”, aţi transformat România într-o ţară eşuată. O Românie eşuată, cu o economie eşuată, cu un sistem de învăţământ eşuat, cu un sistem medical eşuat, cu o Agricultură eşuată! Ca niciun alt guvern de până acum, aţi reuşit performanţa să eşuaţi în toate domeniile! Singura preocupare a fost bătălia pentru <împărţirea prăzii> între clanurile politice din PNL-USR-PLUS, numirea clientelei în funcţiile pe care vă lăudaţi că le desfiinţaţi, direcţionarea bugetului de stat şi a banilor europeni din PNRR-ul pentru susţinătorii la congresele din toamnă şi circul… mascarada zilnică, făcută cu scopul de a vă ascunde eşecul! Nu aţi păcălit însă pe nimeni, domnule Cîţu! Toţi românii au văzut cum a ajuns România sub conducerea guvernării ”fantastice” a PNL-USR-PLUS-UDMR. Şi, de aceea, este momentul să plecaţi acasă”, încheie social-democraţii.