Marea Britanie: Peste 50% din populaţia adultă a fost vaccinată cu prima doză: „Nu am terminat încă”

vaccinare-uk Mediafax Foto
  • Mai mult de 26 milioane de persoane s-au vaccinat în Marea Britanie cu prima doză
  • 32 de milioane de persoane vor fi vaccinate cu prima doză în UK, până în aprilie

În Marea Britanie jumătate dintre persoanele adulte au primit cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19. Secretarul pentru sănătate Matt Hancock a spus că vineri erau vaccinate 26,8 milioane de persoane.

Guvernul vrea să vaccineze, până la sfârșitul lunii iunie, toate persoanele cu vârsta de peste 18 ani. Medicii sunt optimiști că vaccinarea este pe drumul cel bun.

„Cred că este o poveste de succes. Este o muncă continuă. Nu am terminat încă. Cincizeci la sută nu este procentajul propus. Dar sunt foarte mulțumit că am atins acest procent. Sunt, de asemenea, cu adevărat mulțumit că trebuie să continuăm să vaccinăm oamenii și cu a doua doză”, a declarat Matt Hancock.