În domolul răstimp când la Cotroceni se moşea un program de guvernare, primeam veşti că preşedintele Dan şi premierul dorit, Bolojan, au dure dispute. Ai fi zis că se confruntă două viziuni despre viitorul României. Bolojan se codea să accepte nominalizarea, ca unul care nu-şi poate încălca principiile (s-a dovedit că n-are ce să încalce, abia când ne-a umplut de truisme – „ca să construieşti, mai întâi trebuie să dărâmi” etc. etc.).
Într-o bună zi, afişând o mină misterioasă (exagerez, are trei grimase pe care le flutură zilnic), Marele Nicuşor – întrebat de ce ezită Providenţialul Ilie – a glăsuit astfel: „Am un răspuns de trei litere, dar nu am să dezvălui”. Optimişii au rezolvat cvadratura cercului, lungind laturle pătratului: preşedintele vorbeşte despre TVA.
Abia acum, privind noul guvern, devine clar ce a vrut să spună: TOT. Lui Bolojan îi lipseşte TOT, din moment ce a acceptat rotativa, mecanismul care a împins ţara pe buza prăpastiei. A acceptat fără să crâcnească să dirijeze aceeaşi combinatorică politică – un guvern alcătuit fie din performanţii guvernului Ciolacu, personaje care au căpătat experienţa de a duce România la dezastru, fie din ciudate figuri noi, atât de noi şi de imaculate în cuget, încât nu au legătură nici măcar cu domeniul pe care îl vor administra.
Meritocraţie şi competenţă! Meritocraţie (criteriul după care au fost repuşi în funcţii executive aceiaşi), competenţă (criteriul după care au fost selectaţi cei noi). Cu termenii atât de riguros definiţi, n-au perfectă dreptate şi bieţii bugetari să ceară o sporire a lefurilor sau o lefuire a sporurilor? Fie pe motiv de meritocraţie, fie pe motiv de competenţă.