Marijuana ar putea fi legalizată în scop medicinal și recreativ în Mexic. Fiecare persoană ar avea voie să dețină 6 plante în gospodărie

  • Un grup din Mexic cultivă canabis așteptând să fie adoptată o lege în Senat
  • Legea privind legalizarea marijuanei în Mexic urmează a fi adoptată în septembrie
  • Fiecare persoană ar avea voie să dețină 6 plante în gospodărie

Legalizarea marijuanei în scop medicinal și recreativ ar putea fi adoptată în Mexic, în septembrie. Dacă va fi adoptată legea, Mexicul va deveni una dintre cele mai mari piețe legale de marijuana din lume. Cei care vor cultiva plante pentru uz personal, vor avea nevoie de un permis și pot cultiva doar 6 plante.

A fost foarte complicat, foarte periculos, trebuie să fii foarte aproape de margine, trebuie să faci o mulțime de lucruri pe care nu ar trebui să le faci. Lucrurile ar putea fi mai simple și mai fine. Dar există atât de multe interese, sunt mulți bani. De aceea spun că beneficiul principal pentru țară este cel economic. Este vorba de bani. Totul, totul, totul, totul produce ceva care face bani“, spune Gerardo, avocat și președinte al clubului Aramat.

Rosa Gutierrez are 67 de ani și a început să consume canabis pentru a se trata de insomnie și anxietate. Ceea ce face acum e ilegal, dar din toamnă speră să-și găsească medicamentul… la liber.

„Am crezut că voi fi dependentă, am spus «mai târziu nu voi putea trăi fără asta» și nu, este ca orice medicament. Dacă îl iau, este bine și dacă nu îl iau nu sunt «du-te și ia mai mult». Este ca orice altă pastilă și încă dorm bine“, spune Rosa Gutierrez, membră a clubului Aramat.