• Marilyn Manson este acuzat de actrița Evan Rachel Wood că a abuzat-o „ani de zile”.
  • Muzicianul este învinuit pentru aceeași faptă de alte patru femei.
  • Evan Rachel Wood și Marilyn Manson au avut o relație vreme de 3 ani.

Marilyn Manson este din nou în lumina reflectoarelor, dar de această dată nu datorită muzicii sale. Pe 1 februarie 2021, actriţa Evan Rachel Wood l-a acuzat pe Marilyn Manson de abuz şi practică de grooming (manipulare pentru a fi supusă total). În urmă cu 3 ani, actrița a ţinut un discurs în faţa Congresului american, când a mărturisit că a fost abuzată când era mai tânără, de o „celebritate de înalt profil”, dar fără a o numi.

Recent, Evan Rachel Wood a recunoscut că cel care a abuzat-o este Brian Hugh Warner, aka Marilyn Manson (52 de ani), lucru pe care, de altfel, îl speculase și presa de peste Ocean.

Wood: „Am fost spălată pe creier şi manipulată ca să mă supun”

A început să mă seducă pe vremea când eram adolescentă şi m-a abuzat oribil ani de zile. Am fost spălată pe creier şi manipulată ca să mă supun. Nu mai vreau să trăiesc cu frică de represalii, calomnii sau şantaj. Sunt aici pentru a-l expune pe acest om periculos şi pentru lansa un apel companiilor care l-au susţinut, înainte ca el să distrugă alte vieţi. Sunt alături de numeroasele victime care nu vor mai păstra tăcerea”, a transmis actriţa.

Recomandări

CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ
SCADE INTERESUL PENTRU VISION PRO
P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA

Cel puţin alte patru femei s-au alăturat acţritei de 33 de ani, afirmând că au fost de asemenea abuzate de celebrul rocker. Acestea sunt Sarah McNeilly, Ashley Lindsay Morgan, Ashley Walters şi o femeie cunoscută drept Gabriella.

Mcnelly a declarat că a fost închisă în alte camere când „se purta urât”, ţinută departe de priteteni, ameninţată cu moartea animalelor de companie. Morgan a vorbit despre stres post traumatic, anxietate şi terori nocturne provocate de artist. Gabriella vorbeşte despre pahare de vin sparte şi cererea de a se tăia pe mână pentru a face un pact de sânge.

Rockerul neagă acuzațiile. Casa de discuri a rupt contractul cu Manson

Evan Rachel Wood a apărut în videoclipul lui Manson pentru piesa „Heart Shaped Glasses”, pe vremea când actrița avea 20 de ani, iar el 38. Alte victime ale abuzului shock rockerului sunt Sarah McNeilly, Ashley Lindsay Morgan, Ashley Walters şi o femeie cunoscută drept Gabriella.

Evident, arta și viața mea au fost de mult timp magneți pentru controverse, dar aceste afirmații recente despre mine sunt denaturări oribile ale realității. Relațiile mele intime au fost întotdeauna pe deplin consensuale cu partenerele împărtășind aceeași idee. Indiferent de modul și de ce alții aleg acum să denatureze trecutul, acesta este adevărul”, a reacționat Marilyn Manson.

Loma Vista Recordings, casa de discuri a lui Manson, a decis să rupă contractul cu artistul, după acuzațiile ieșite la iveală.