- După săptămâni întregi de incertitudine, Macron l-a desemnat joi pe Barnier, fost ministru de externe și negociator al Brexit-ului pentru Uniunea Europeană.
- Decizia vine după alegerile anticipate din iunie-iulie, care au dus la un parlament fragmentat.
- Analiştii avertizează că Franţa ar putea traversa o perioadă de instabilitate.
Lidera de extremă dreapta Marine Le Pen a negat, duminică, orice implicare în numirea lui Michel Barnier în funcţia de premier al Franţei, respingând informaţiile apărute în presă. Conform speculaţiilor care au circulat în presa franceză, ea i-ar fi garantat preşedintelui Emmanuel Macron că partidul pe care îl conduce nu va susţine o moţiune de cenzură împotriva noului premier.
După săptămâni întregi de incertitudine, Macron l-a desemnat joi pe Barnier, fost ministru de externe şi negociator al Brexit-ului pentru Uniunea Europeană. Decizia vine după alegerile anticipate din iunie-iulie, care au dus la un parlament fragmentat.
Michel Barnier a promis vineri că va lucra independent de președintele Emmanuel Macron, dar că va apăra unele dintre politicile cheie ale acestuia. În primul său interviu ca șef al guvernului, Barnier a anunţat printre priorităţile sale „controlul fluxurilor migratorii cu măsuri concrete”, revalorizarea muncii şi stoparea creşterii datoriilor Franţei.
Analiştii avertizează că Franţa ar putea traversa o perioadă de instabilitate, deoarece poziţia lui Barnier este considerată fragilă, fiind dependentă de sprijinul partidului naţionalist condus de Le Pen, Adunarea Naţională (RN).
Le Pen a declarat că partidul său nu va face parte din noul guvern şi a sugerat organizarea unui referendum pe subiecte precum migraţia, sănătatea şi securitatea. Totodată, a ţinut să menţioneze că va analiza cu atenţie tot ceea ce face Barnier şi nu va ezita să sprijine o moţiune de cenzură dacă interesele francezilor vor fi ignorate.