
- Premierul Boris Johnson a declarat că evaluează opţiunea de a-i carantina în hoteluri pe cei care ajung în Marea Britanie
- Marea Britanie a suferit o creştere accentuată a numărului de infecţii şi decese în noul an
- Măsurile, care ar fi printre cele mai stricte din Europa dacă ar fi introduse, au alarmat industria călătoriilor care se luptă deja pentru supravieţuire
Premierul Boris Johnson a declarat că evaluează opţiunea de a-i carantina în hoteluri pe cei care ajung în Marea Britanie, pentru a preveni riscul răspândirii virusului şi acela ca vaccinurile să nu fie suficient de eficiente în cazul noilor tulpini, scrie Reuters.
Ministrul responsabil pentru campania de vaccinare, Nadhim Zahawi, a spus, la rândul său, că detaliile vor fi date publicităţii mai târziu: „Guvernul analizează, aşa cum a confirmat şi premierul, politica de carantină în hoteluri şi vom face un anunţ în acest sens”.
Marea Britanie a suferit o creştere accentuată a numărului de infecţii şi decese în noul an, alimentată parţial de o nouă variantă extrem de contagioasă a virusului identificată pentru prima dată în sud-estul Angliei.
Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la posibilul impact al altor tulpini din Africa de Sud şi Brazilia, dar şi dileme despre impactul vaccinurilor asupra noilor tulpini.
TOP ARTICOLE
- Prima țară care ar putea atinge imunitatea colectivă până la jumătatea lunii martie
- Ilfovul a intrat în scenariul roșu pentru a doua oară în ultimele două luni. Ce înseamnă această nouă închidere pentru afaceri?
- O femeie din Japonia a murit de hemoragie cerebrală la trei zile după vaccinul anti-COVID. Reacția ministerului Sănătății nipon
BBC a susţinut că noua măsură de carantinare în hoteluri ar viza sosirile din cea mai mare parte a Africii de Sud şi America de Sud, precum şi din Portugalia. Cei care intră din aceste zone în Marea Britanie ar urma să se izoleze într-un hotel timp de 10 zile.
Măsurile, care ar fi printre cele mai stricte din Europa dacă ar fi introduse, au alarmat industria călătoriilor care se luptă deja pentru supravieţuire.
„Să sperăm că este pentru cât mai puţine zone posibil, pentru că, sincer, turismul a fost deja decimat anul acesta şi într-adevăr acesta este ultimul lucru de care avem nevoie”, a declarat pentru BBC Joss Croft, director executiv al UKinbound, care reprezintă sectorul turistic al Marii Britanii.
În altă ordine de idei, însă, ministrul responsabil pentru campania de vaccinare, Nadhim Zahawi, a spus că oamenii nu ar trebui să rezerve călătorii în străinătate pentru această vară, fiind „prea curând”.
Partenerii noștri