Medic din Wuhan: Autoritățile chineze m-au împiedicat să alarmez lumea cu privire la COVID-19

Medici CHina Sursa foto: Profimedia
  • Medic din Wuhan: Autoritățile chineze m-au oprit să trag alarma cu privire la COVID-19
  • Un medic din Wuhan povestește într-un documentar BBC că personalului sanitar nu i s-a permis să poarte măști, în ciuda îngrijorării cu privire la transmiterea viruslui
  • Rapoartele anterioare au arătat că autoritățile de la Beijing au fost conștiente de o posibilă pandemie cu cel puțin șase zile înainte de a avertiza restul țărilor pe 20 ianuarie

Un medic de la spitalul Wuhan, cel mai afectat de pandemia COVID-19, a declarat că el și colegii lui suspectau că virusul este extrem de transmisibil la începutul lunii ianuarie a anului trecut, cu câteva săptămâni înainte ca autoritățile chineze să îl facă public, dar au fost împiedicați să tragă semnale de alarmă, relatează The Guardian.

Mărturia medicului, care apare într-un nou documentar BBC despre cele 54 de zile dintre primul caz cunoscut de coronavirus și instaurarea carantinei în Wuhan, se adaugă dovezilor care demonstrează încercările Beijingului de a acoperi focarul de virus și de a intimida lucrătorii din domeniul sănătății pentru a nu spună nimic.

Spitalul central din Wuhan se află la doar câțiva kilometri de piața Huanan, epicentrul focarului de coronavirus. Paturile spitalului s-au umplut repede cu pacienți după apariția primelor cazuri în decembrie 2019. Peste 200 de angajați ai spitalului ar fi contractat virusul, iar mai mulți, inclusiv medicul care a avut curaj să vorbească, Li Wenliang, au murit.

Secția respiratorie a spitalului era plină până la 10 ianuarie, a declarat pentru BBC medicul: „Era scăpat de sub control, am început să intrăm în panică”.

Dar autoritățile spitalului le-au interzis să vorbească și nu le-au permis să poarte măști, a spus el. „Toată lumea știa că este o transmisiune de la om la om, chiar și un prost ar ști. Deci, de ce să spun că nu a existat niciuna? Acest lucru ne-a făcut foarte confuzi și foarte supărați.”

Medicul a spus că în câteva săptămâni existau sute sau mii de cazuri suspectate, dar nu aveau mijloace de confirmare sau raportare a unui diagnostic în cadrul spitalului. Doar 41 de cazuri fuseseră raportate oficial până atunci.

Rapoartele anterioare au arătat că autoritățile de la Beijing au fost conștiente de o posibilă pandemie cu cel puțin șase zile înainte de a avertiza restul țărilor pe 20 ianuarie. Autoritățile au fost, de asemenea, acuzate că au împiedicat eliberarea rezultatelor secvențierii genomice, până când profesorul Zhang Yongzhen le-a publicat online, în pofida unor ordine stricte.

Virusologul american Ian Lipkin a declarat pentru BBC că a fost contactat de șeful Centrului Chinez pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), George Gao, în jurul noului an, pe măsură ce au început să circule zvonuri despre virus. Lipkin susține că Gao i-a spus că au identificat virusul și că nu este extrem de transmisibil.

„Nu cred că era duplicitar. Cred că a greșit ”, a spus Lipkin. „Ar fi trebuit să dezvăluie câteva secvențe și să spună că asta știm.”

În prezent, China se luptă cu cel mai puternic val de coronavirus, de la începutul pandemiei, deși într-un număr mai mic de cazuri. O echipă de oameni de știință de la OMS finalizează carantina înainte de a începe investigația despre orginile virusului.