• DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat intrarea în unitate
  • După ce s-a racordul de oxigen s-a defectat, medicii au încercat să ventileze manual pacienții
  • La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului

Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19, anunță DSU, în legătură cu defecțiunea la TIR-ul ATI de la spitalul Babeș. Imediat după ce s-a racordul de oxigen s-a defectat, medicii au încercat să ventileze manual pacienții.

Ce a provocat tragedia de la „Victor Babeș”

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA

Anchetă la Spitalul „Victor Babeș”

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș, au fost transferați un pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș, un pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan), doi pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni, un pacient la Floreasca.

Trei pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator, după o defecțiune a instalației de oxigen la unitatea de terapie intensivă mobilă de la Spitalul Victor Babeș.