Medicul Virgil Musta, despre pandemie: „Nu pot uita strigătul de disperare şi ajutor al unor copii care şi-au îmbolnăvit părinţii”

Sursă foto: Mediafax Foto
  • Medicul Virgil Musta: „Împreună cu echipa am încercat să tratăm PACIENTUL şi nu boala, adică am individualizat fiecare tratament şi am fost atenţi la toate detaliile
  • Au fost multe situaţii care m-au marcat. Nu pot uita strigătul de disperare şi ajutor al unor copii care şi-au îmbolnăvit părinţii şi care au ajuns intubaţi pe secţia de terapie intensive
  • Sigur va trebui să ne schimbăm, pentru că pe viitor, când vom mai întâlni o astfel de situaţie, să fim mult mai pregătiţi.

Medicul Virgil Musta, apreciat ca unul dintre comunicatorii de succes din România în pandemie, dar şi pentru tratarea pacienţilor Covid cu mare succes, a descris pentru Mediafax anul pandemic, a vorbit despre imaginile pe care nu le va uita, dar şi despre 2021: „Am tratat pacientul, nu boala”.

„Anul 2020 a fost un an cu totul altfel faţă de toţi anii pe care i-am trăit la patul bolnavilor, de peste 30 ani. Dacă până acum practicam o medicină cu care toată lumea era obişnuită, consultând în ambulatoriu de specialitate sau la patul bolnavului, începând din februarie 2020 am intrat într-un război cu un virus deosebit de parşiv, despre care nu ştiam mare lucru, ci doar că a făcut ravagii în China şi a ajuns şi în Europa, prin Italia. Ştiam că va veni şi la noi şi am început să ne pregătim. Nu puteam începe războiul fără să fim pregătiţi.

Norocul a făcut că în luna noiembrie 2019, două colege au participat la un curs de biosecuritate în Bucureşti la Spitalul „Matei Balş”. Analizând cu acestea ceea ce au învăţat, am reorganizat structural şi funcţional spitalul. Ne-am reorganizat activitatea, am procurat echipamente de calitate pentru a fi protejaţi. Toate acestea au făcut că echipa să aibe încredere, să fie unită şi să depună toate eforturile pentru reuşită.

După cum vedeţi prioritatea număul 1 era ca personalul medical să fie protejat împotriva infecţiei, pentru a avea cine să îngrijească pacienţii. Într-un război, dacă doreşti să-l câştigi, trebuie să ai grijă de proprii soldaţi. Am încercat să sprijin şi colegii din alte specialităţi pentru a se feri de îmbolnăvire. Viaţa în spital era altă, mai puţină socializare, echipe mici, că în situaţia în care un membru al echipei se îmbolnăveşte să nu trebuiască să iasă prea mulţi din luptă.

Al doilea obiectiv în această lupta era să aflăm cât mai multe despre inamic. În acea perioada eram avid de cunoaştere (şi încă mai sunt). Am participat la foarte multe conferinţe internaţionale online, analizam studii şi citeam cât puteam de mult literatură de specialitate. Era o perioadă cu multe necunoscute, dar şi cu multe rezultate contradictorii. Analizam şi treceam prin filtrul meu de gândire tot ceea ce citeam. Acest fapt a permis echipei mele să aibe unele dintre cele mai bune rezultate în lupta cu acest virus.

Împreună cu echipa am încercat să tratăm PACIENTUL şi nu boala, adică am individualizat fiecare tratament şi am fost atenţi la toate detaliile, lucru care consider că a făcut diferenţa.

Şi a mai fost un lucru important în reuşita noastră. Încă de la începutul pandemiei am considerat că lupta nu se câştigă la nivelul spitalului, ci în comunitate, prin informarea corectă a populaţiei despre boală şi cum trebuie să prevină îmbolnăvirea. Este motivul pentru care am încercat să comunic cât mai mult, din dorinţa sinceră de a ajuta oamenii, să cunoască ce este adevărat în acest război mediatic şi ce este fakenews, pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză ceea este mai bine pentru ei.

Totodată, am încercat să fiu un sprijin pentru toţi în acest război dificil cu virusul, spunându-le ce trebuie să facă pentru a nu se îmbolnăvi sau dacă erau deja infectaţi, cum ar putea să învingă virusul. Încă de pe băncile facultăţii am învăţat că relaţia şi comunicarea medic-pacient este esenţială în reuşita cu orice boală.

Iată deci, a fost un an cu totul altfel în muncă noastră de zi cu zi, deosebit de greu, cu momente bune şi rele, dar care ne-au şi întărit. La finele anului pot spune însă: personalul munceşte non-stop din greu şi este epuizat.

Mulţi pacienţi au fost speriaţi, au fost bulversaţi, accesul lor la alte servicii medicale a fost mult îngreunat, iar unii de frică preferau să sufere acasă decât să meargă în sistemul de sănătate. Astfel multe din patologiile cronice au fost neglijate în acest an.

A fost un an deosebit de greu atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi.

Datorită rezultatelor profesionale şi comunicării bune, în scurt timp spitalul nostru şi munca echipei a căpătat notorietate. Şi trebuie să recunosc că am profitat din plin de acest lucru, spitalul, în cel mai scurt timp, a fost parţial renovat. Ne-am dotat cu echipamente medicale de diagnostic şi terapie de ultima generaţie, ceea ce ne permite la ora actuală să fim un spital de excelenţă în domeniul îngrijirii pacienţilor cu Covid-19, putând rivaliza cu orice spital din lumea civilizată.

Am îmbunătăţit condiţiile hoteliere pentru pacienţii noştri. Dar toate acestea nu le-am fi putut efectua fără solidaritatea comunităţii noastre, care ne-a ajutat, în mod exemplar. Acest lucru însă ne-a şi obligat. Întreagă echipa s-a dăruit pentru a salva cât mai multe vieţi.

Sigur am făcut şi lucruri bune şi greşeli, pentru că este uman, mai ales în presiunea luptei zilnice cu acest virus şi a numărului mare de îmbolnăviri în forme severe. Însă, ceea ce ştiu sigur, este că am încercat (şi o voi face în continuare) să fac tot ce pot eu, prin energia şi expertiza mea, astfel încât să putem salva cât mai mulţi oameni, fie să-i ajutăm să treacă mai uşor peste această boală, fie să facă ceea ce e necesar pentru a se feri.

Nu pot uita strigătul de disperare al unor copii.

Au fost multe situaţii care m-au marcat. Nu pot uita strigătul de disperare şi ajutor al unor copii care şi-au îmbolnăvit părinţii şi care au ajuns intubaţi pe secţia de terapie intensive. Ar fi dat orice să poată întoarce timpul înapoi, ar fi dat orice să fi fost mai înţelepţi şi să dea crezare specialiştilor.

Nu pot uita imaginea descrisă de colega mea, care trebuia să interneze o pacientă în stare foarte gravă, dar toate locurile de la terapie intensivă erau ocupate. Şansa ei a venit în urma decesului unui caz de pe terapie.

Nu voi putea uita tragediile familiare petrecute în acest spital, dar nici bucuria momentului externării pentru alţii. Pentru unii pacienţi lupta s-a dat chiar între viaţă şi moarte, unde, în afară de eforturile noastre, numai Bunul Dumnezeu a lucrat pentru a-i salva.

Perioada acesta de pandemie va lăsa pentru unii urme adânci în suflet, stres, frustrări, tragedii, iar în 2021 va trebui să lucrăm la vindecarea rănilor.

Vrem o viaţă „plină de viaţă”, dar cu risc pentru sănătate, sau o viaţă mai echilibrată, dar îmbogăţită sufleteşte?

În anul 2021 vom continua lupta cu acest virus, cu arme noi, mai eficiente; cu vaccinuri, medicamente noi, cu noi cunoştinţe care încetul cu încetul ne vor permite să stăpânim pandemia.

Sigur va trebui să ne schimbăm, pentru că pe viitor, când vom mai întâlni o astfel de situaţie, să fim mult mai pregătiţi. Va trebui să ne schimbăm mentalitatea, să punem accent pe sănătate şi pe un stil de viaţă sănătoasă. Înseamnă controale medicale anuale, să punem accent pe prevenţie pentru a nu ajunge în situaţiile de risc în care foarte mulţi dintre noi s-au aflat în această perioadă, să ne hrănim sănătos, să facem mişcare, sport, să evităm stresul, să creştem nivelul de igienă individual, dar şi al societăţii, să milităm pentru diminuarea poluării. TREBUIE să fim responsabili şi solidari.

Toată societatea trebuie să analizeze ce am făcut bine, ce am făcut rău, fără patimi, fără partipriuri şi apoi să ne punem împreună la masă pentru a vedea ce trebuie făcut în continuare.

Numai aşa vom deveni puternici şi vom trece mult mai uşor peste provocări la fel de intense, iar viaţa noastră va întra într-o „nouă normalitate”.

La cumpăna dintre ani va trebui să medităm serios între tendinţele poate normale, de a duce o viaţă „plină de viaţă” dar cu risc mare de a ne afecta sănătatea sau poate chiar viaţă, şi o viaţă poate mai echilibrată, dar îmbogăţită sufleteşte, prin care respectând cu stricteţe recomandările profesioniştilor în domeniu să infrângem acest virus, să câştigăm războiul şi într-un mod responsabil să revenim la “nouă normalitate”, vii, sănătoşi şi ÎNVINGĂTORI.