- Melania Trump a vorbit despre pandemie în doua zi a Convenției Republicane, călcând peste eforturile celorlalți vorbitori de a minimaliza subiectul
- Consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, a sărbătorit economia pre-pandemică, înainte de a recunoaște că rata șomajului a explodat în SUA
- Melania Trump le-a cerut americanilor să-l voteze din nou pe Donald Trump
În timpul discursului de la Casa Albă, Melania Trump le-a transmis condoleanțe americanilor care i-au pierdut pe cei dragi din cauza coronavirusului, călcând peste eforturile celorlalți vorbitori de a minimaliza subiectul despre pandemie. „Cea mai profundă compasiune este pentru toți cei care și-au pierdut o persoană iubită, iar rugăciunile mele sunt pentru cei bolnavi și suferinzi”, a spus Melania Trump, scrie The Guardian.
Spre deosebire de prima doamnă, consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, a încercat să arunce pandemia în trecut. Kudlow a sărbătorit economia pre-pandemică înainte de a recunoaște că coronavirusul a pus capăt pieței de locuri de muncă din țară. “A fost îngrozitor”, a spus Kudlow despre pandemie. „Primejdia a fost peste tot, însă conducerea prezidențială a răspuns promt și eficient.”
Declarațiile lui Kudlow au fost criticate de mulți comentatori care au subliniat că rata șomajului în SUA a explodat la 10%, în timp ce mii de americani mor în fiecare zi din cauza noului virus.
În același discurs, Melania Trump le-a cerut americanilor să-l voteze din nou pe Donald Trump.
„Indiferent că îţi place sau nu, ştii întotdeauna ce gândeşte. Şi asta se datorează faptului că este o persoană autentică, care iubeşte această ţară şi oamenii săi şi vrea să continue să o îmbunătăţească. ” a declarat prima doamnă.
SUA au înregistrat până acum peste 5,773,220 de cazuri Covid-19 și cel puțin 178.326 de decese, potrivit Universității Johns Hopkins.