• Merkel, care a condus Germania vreme de 16 ani, intenționează să se retragă.
  • Decizia lui Merkel a fost salutată în întreaga lume, dar a fost criticată în țară.
  • De la hotărârea din 2015 de a primi solicitanți de azil din Siria și Irak, creștin-democrații și-au văzut sprijinul electoral diminuat.
  • Germania prevede că țara va trebui să absoarbă circa 400.000 de imigranți în fiecare an.

Cancelarul german Angela Merkel a ținut să declare marți, că migranții care vor să se stabilească în Germania sunt germani chiar dacă numele lor par străine. O replică voalată la practica obișnuită a germanilor albi de a-i întreba pe turcii născuți pe teritoriul german de unde provin, precizează Reuters,

„Integrarea nu poate fi un efort de șapte generații care nu se termină niciodată doar pentru că cineva nu se numește Klaus sau Erika,” precizează Merkel, în cadrul unei festivități de marcare a 60 de ani de când Germania a semnat un acord cu Turcia pentru a aduce sute de mii de bărbați turci spre a rezolva deficitul de forță de muncă din anii 1960, Merkel a declarat cu un zâmbet ironic.

„Întrebarea este cât timp trebuie să se integreze o persoană care nu are un nume clar german înainte de a fi integrată? Cred că toată lumea ar trebui să aibă o șansă, cel mai târziu atunci când își ia cetățenia germană, de a fi văzută ca făcând parte din această țară, iar numele nu trebuie să joace niciun rol”, a mai adăugat cancelarul.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Merkel se va retrage

Merkel, care a condus Germania vreme de 16 ani, intenționează să se retragă după alegerile din 26 septembrie, în care partidul său conservator riscă să-și piardă puterea. Întrucât sondajele de opinie arată că se află în urma social-democraților de centru-stânga (SPD).

De la hotărârea sa din 2015 de a primi peste un milion de solicitanți de azil, în special din Siria și Irak, creștin-democrații săi (CDU) și partidul său înfrățit din Bavaria, Uniunea Creștin-Socială (CSU), și-au văzut sprijinul electoral complet diminuat.

Extrema dreaptă capătă putere din nou în Germania, pentru prima dată de la naziști

Decizia lui Merkel a fost salutată în întreaga lume, dar a fost criticată în țară, întrucât conservatorii au pierdut teren în sondaje, iar extrema dreaptă a câștigat deputați în parlamentul național pentru prima dată de la epoca nazistă din 1933-1945.

Retragerea haotică a trupelor NATO din Afganistan a împins imigrația în prim-planul discuțiilor electorale, în timp ce Germania a acceptat mii de afgani care au fugit de talibani, generând îngrijorări cu privire la o repetare a crizei imigranților din Europa din 2015.

În scopul de a rezolva deficitul de forță de muncă și scăderea rapidă a forței de muncă, Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă din Germania prevede că țara va trebui să absoarbă circa 400.000 de imigranți în fiecare an. Germania a investit miliarde de euro în cursuri de limbi străine și cursuri de formare profesională pentru a-i ajuta pe cei care solicită azil să intre pe piața muncii. Mai ales după ce a învățat din eșecurile sale cu angajații turci care nu au primit niciun fel de asistență pentru a învăța limba sau pentru a-și îmbunătăți competențele.