Mesaj RO-Alert: „Ursul, băăă!!!”. Așa începea o atenționare a aplicației de urgențe. ISU Brașov a început o cercetare disciplinară

Gafă de proporții a operatorilor de la serviciul Ro-Alert din Brașov va fi cercetată de ISU Brașov deoarece într-un mesaj de atenționare a locuitorilor a început cu „Ursule, băăă!”. O glumă neavenită deoarece județele Brașov și Covasna sunt afectate grav de apariția urșilor, fiind vorba de pagube umane și daune materiale însemnate.

„Ursul băăă! Atenție, a fost semnalată prezența unui urs pe strada Stejărişului. Animalul este considerat periculos. Nu încercați să vă apropiați de el sau să îl hrăniți. Evitați deplasarea în zonă dacă nu este absolut necesară. ISU Brașov”, acesta a fost mesajul adresat brașovenilor, informează libertatea.ro.

Sistemul RoAlert din Brașov în acest context devine o chestiune de credibilitate, precizează Claudiu Loghin, un jurnalist din Brașov. De altfel, acesta susține că multe persoane încearcă să îl dezactiveze din meniul telefonului. Sistemul, care ar trebui să ne avertizeze de „fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atacuri teroriste”, a ajuns ca în povestea ursului păcălit de vulpe: acel sunet strident se aude în câteva sute de case, aproape noapte de noapte, iar scopul său preventiv este înlocuit de plictiseală, furie și priviri sălbatice”, a mai menționat Claudiu Loghin.

Exit mobile version