• Florin Cîțu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni
  • Premierul le-a urat „la mulți ani“ tuturor maghiarilor din România
  • Cîțu: „Astăzi sărbătorim comunitatea maghiară din România, dar și buna conviețuire pe care am dezvoltat-o în ultimele decenii“

Astăzi este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar premierul a transmis un mesaj cu această ocazie.

15 Martie este Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cea mai importantă sărbătoare a comunității maghiare din România. Suntem diferiți prin cultură și tradiții, dar aceste diferențe nu ne separă, nu suntem adversari, dimpotrivă, trebuie să fim uniți în diversitate, să devenim mai puternici și mai înțelepți, să construim împreună, să creăm valori. Înțelegerea diferențelor și aprecierea valorilor celuilalt contribuie la recunoașterea reciprocă, implicit la o conviețuire armonioasă“, a transmis Florin Cîțu.

Premierul a vorbit în mesajul său despre „buna conviețuire pe care am dezvoltat-o în ultimele decenii“ și despre faptul că este „momentul să punem bazele unui viitor comun, să dezvoltăm împreună această țară“: „Astăzi sărbătorim comunitatea maghiară din România, dar și buna conviețuire pe care am dezvoltat-o în ultimele decenii. 15 Martie este un bun prilej să ne îndreptăm spre viitor. Este momentul să punem bazele unui viitor comun, să dezvoltăm împreună această țară. Sunt ferm convins că doar împreună vom reuși să construim țara în care dorim să trăim“.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În ultimul an cu toții am trecut prin multe încercări, prin situații fără precedent. Pandemia ne-a învățat cât de important este să ai parteneri de încredere, iar acest moment îl vom depăși  împreună. Eforturile și sacrificiile noastre ne vor duce spre un viitor mai bun, o viață mai bună pentru noi toți. Dragi concetățeni de etnie maghiară, vă transmit cele mai bune gânduri cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La mulţi ani tuturor maghiarilor din România!“, și-a încheiat urarea Cîțu.