Mii de brazilieni au protestat pe străzile marilor orașe în ziua în care Brazilia a ajuns la 500.000 de morți. „Bolsonaro, afară!”

  • Mii de brazilieni au ieşit pe străzile marilor oraşe să protesteze
  • Oamenii îl consideră pe preşedintele Jair Bolsonaro vinovat de criza sanitară
  • Brazilia a înregistrat peste 500.000 de decese din cauza Covid
  • Peste 60% din decese (303.550) au fost înregistrate de la începutul anului

A fost o nouă noapte agitată în marile oraşe din Brazilia. Mii de oameni au ieşit în stradă şi i-au cerut demisia preşedintelui Bolsonaro, pe care îl văd responsabil de criza sanitară în care a ajuns țara.

„Bolsonaro, afară”, şi „Bolsonaro, genocid”, au strigat oamenii, care au purtat măști de protecţie pe toată perioada protestului.

De la începutul pandemiei, jumătate de milion de brazilieni şi-au pierdut viaţa. Iar în fiecare zi apar aproape 100.000 de cazuri noi.

„Bolsonaro a adoptat această politică de a nega pandemia. Din păcate însă, 19 iunie 2021 va intra în istorie ca o zi tristă, în care Brazilia a ajuns la 500.000 de morţi”, a spus Yann Evanonick, protestatar.