- România începe să-și retragă militarii din Afganistan.
- Militarii români vor părăsi Afganistanul după aproape două decenii.
- 27 de militari de elită au căzut la datorie în această țară.
După aproape 20 de ani, România începe să-și retragă trupele din Afganistan. Din 2002 până în prezent, circa 405 militari români au fost dislocați în prima acţiune de luptă a Armatei Române în afara frontierelor naţionale după cel de-al Doilea Război Mondial. În tot acest timp, în Afganistan, România a pierdut 27 de militari de elită.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Apărării, în teatrul de operaţii din Afganistan s-au rotit aproximativ 32.000 de militari, în timpul misiunilor derulate pe parcursul a 19 ani.
Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.
Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front, arată Administrația Prezidențială.
Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a precizat că Armata Română a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume.
Ciucă: „Armata Română a dat dovadă de sentimente cât se poate de pozitive faţă de populaţia afgană”
„Experienţa acumulată în misiuni de luptă, într-un teatru de operaţii cu multiple ameninţări şi provocări permanente, aplicarea efectivă a procedurilor NATO, cu fiecare misiune îndeplinită, au adus cu siguranţă valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată. Sunt peste 19 ani de experienţă acumulată în Afganistan, în cel mai dificil şi mai complex teatru de operaţii nu doar pentru Armata României, ci şi pentru NATO”, a spus Nicolae Ciucă.
Oficialul a mai precizat că Armata Română şi-a îndeplinit toate misiunile şi „a dat dovadă de profesionalism, de dedicare, de disponibilitatea de a învăţa, de a se adapta, a dat dovadă de sentimente cât se poate de pozitive faţă de populaţia afgană, pentru că aceasta a reprezentat una dintre componentele misiunii pe care le-am desfăşurat, să venim în sprijinul autorităţilor şi populaţiei afgane”. „Drumul României către Bruxelles, unde funcţionează sediile NATO şi UE, a trecut şi pe la Kandahar, Kabul sau alte baze importante din Afganistan”, a conchis ministrul Apărării.