Ministerul Dezvoltării elaborează un proiect de act normativ prin care să se aloce 1 miliard de lei, în tranşe, pe următorii patru ani, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic 1 şi 2, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, programul multianual vizează finanţarea, din bugetul de stat, a consolidării clădirilor aflate în proprietate privată, dar şi cele deţinute de persoane juridice, şi clădirile care găzduiesc instituţii publice, dacă sunt în proprietatea sau administrarea acestora.
Astfel, administraţiile publice locale vor avea posibilitatea de a propune o listă de clădiri, cu risc seismic foarte ridicat, de gradul 1 şi 2, pentru a fi consolidate. Finanţarea va fi nerambursabilă, iar pentru persoanele juridice va fi acordată sub forma unui ajutor de stat. Clădirile private cu locuinţe multiple vor putea cere finanţare pentru consolidare pe baza deciziei asociaţiei de proprietari.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, susţine că finanţarea de către stat a clădirilor cu risc seismic din proprietatea unor persoane juridice private este motivată de interesul public de a proteja cetăţenii aflaţi în clădire sau în faţa acesteia în cazul unui eventual cutremur de magnitudine ridicată. Imobilele deţinute de persoane juridice private şi consolidate din bani publici nu vor putea fi vândute timp de zece ani, decât cu obligaţia de a se plăti, către bugetul de stat, cota-parte din costurile de consolidare. „Am introdus garanţii pentru a evita deturnarea acestor investiţii făcute din bani publici”, a evidenţiat ministrul.
Statisticile arată că, în Capitală, sunt 840 de clădiri cu risc seismic, din care 349 de gradul 1 şi 367 de gradul 2. Între 2001 şi 2015 au fost reabilitate în total 547 apartamente (dintre care 322 în municipiul Bucureşti) din numai 29 de clădiri la nivel naţional, iar din 2015 acest proiect nu a avansat.
„Vrem să propunem spre adoptare un proiect fezabil, reglementări clare şi eficiente pentru a ne asigura că investiţia serveşte scopul de a salva vieţi în cazul unui cutremur. Legislaţia în vigoare s-a dovedit a fi ineficientă. Spre deosebire de reglementările actuale, această finanţare va fi una multianuală. Avem o viziune pe termen mai lung. Avem nevoie de un cadru legislativ nou, absolut necesar pentru relansarea consolidărilor de clădiri cu risc seismic”, a mai spus ministrul Cseke Attila.
„Solicitările vor primi finanţare în ordinea cronologică a depunerii acestora, în limita creditelor de angajament, a creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie şi a estimărilor pentru următorii 3 ani. Astfel, beneficiarii vor putea încheia contracte de finanţare pentru care este nevoie de: autorizaţia de construire valabilă, obţinută pe baza proiectului pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor, reglementată prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; devizul general cu identificarea categoriilor de cheltuieli ce se finanţează de la bugetul de stat şi cele suportate de autoritatea locală/beneficiar; documente care să prezinte stadiul fizic realizat, dacă este cazul”, se mai arată în comunicatul Ministerului Dezvoltării.