Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, anunţă că, în premieră, un expert român a acceptat să se transfere de la Comisia Europeană la Guvernul României. Acesta va lucra în echipa care se ocupă de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că un economist de la Comisia Europeană a acceptat să lucreze pentru ministerul pe care-l conduce. Ghinea a vorbit despre o premieră, în condiţiile în care specialiştii de top pleacă de la Bucureşti la Bruxelles.

L-am cooptat pe Septimiu Szabo, un economist cu experienţă solidă la Comisia Europeană, în echipa de la minister care se ocupă de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Septimiu are o experienţă de top pe instrumente financiare, mănâncă PNRR pe pâine şi mai vine cu un atu – vorbeşte fluent „comiseza”, adică limba tehnică a oficialilor de la Comisie. Este pentru prima dată când un expert român ca el vine prin transfer de la Bruxelles să lucreze pentru un minister din România. În ultimii 14 ani, experţii români s-au transferat într-o singură direcţie, de la Bucureşti la Bruxelles”, a anunţat, pe Facebook, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea. 

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN