• Ministrul israelian al Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, ar fi interzis arborarea steagurilor palestiniene.
  • El a afirmat că acestea ,,încurajează terorismul” și că nu ar mai trebui să fie permise în locurile publice.
  • Ordinul lui Itamar Ben-Gvir vine după o serie de măsuri punitive împotriva palestinienilor, la puțin timp după ce noul cabinet al lui Netanyahu și-a intrat în funcție.

Noul ministru al securității naționale din Israel a ordonat impunerea unei interdicții față de arborarea steagului palestinian în locuri publice, în cel mai nou efort de represiune al noului guvern extremist al țării, informează The Guardian.

Ordinul lui Itamar Ben-Gvir vine după o serie de măsuri punitive împotriva palestinienilor, la puțin timp după ce noul cabinet al lui Netanyahu și-a intrat în funcție.

„Astăzi am dirijat poliția Israelului să pună în aplicare interdicția față de orice steag al Autorității Palestiniene care are elemente de identificare ale organizațiilor teroriste în sfera publică și să oprească orice formă de incitare împotriva Statului Israel” , a anunțat Ben-Gvir pe Twitter.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA

Noul guvern al lui Benjamin Netanyahu a acționat cu rapiditate împotriva palestinienilor ca represalii față de eforturile Autorității Palestiniene de a cere ONU să dea o opinie în ce privește ocupația militară israeliană de 55 de ani a Cisiordaniei.

Guvernul israelian a reținut aproape 40 de milioane de dolari în taxe palestiniene și a spus că va da banii victimelor atacurilor militanților palestinieni, a eliminat privilegiile mai multor oficiali palestinieni și chiar a intervenit împotriva unei ședințe a părinților palestinieni care discutau educația copiilor lor, susținând că aceasta a fost finanțată ilegal de Autoritatea Palestiniană.

Ben-Gvir, un politician de extremă drepata, cunoscut pentru retorica anti-arabă, a fost condamnat la nivel internațional după ce a vizitat moscheea Al-Aqsa, o acțiune considerată extrem de provocatoare.

Acțiunile noului guvern israelian au potențialul să crească tensiunile și mai mult după ce anul trecut a fost cel mai mortal în conflictul Israel-Palestina din aproape două decenii, conform unui raport al organizației pentru drepturile omului, B’Tselem.

Netanyahu a spus, în fața cabinetului său, duminică, că măsurile luate împotriva palestinienilor sunt represalii față de un „pas extrem anti-Israel” la ONU.