Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, spune că cele două obiective ale ministerului sunt măsurile de relaxare de la 1 iunie, dacă acestea se vor putea aplica, şi reintrarea în normal a spitalelor.

Întrebată, luni, într-o conferinţă de presă, câţi pacienţi mai sunt acum în TIR-urile ATI şi dacă se gândeşte să le scoată la un moment dat din circuit, Ioana Mihăilă spune că nu ştie câţi pacienţi sunt internaţi în prezent în aceste spaţii, dar renunţarea la ele se va face după ce spitalele vor reveni la normal.

Nu cunosc câţi pacienţi sunt în momentul acesta în TIR-urile ATI, dar suntem în curs de a constitui un grup de lucru la nivelul MS, care va colabora cu grupul de lucru al Guvernului privind măsurile de relaxare, iar acest grup de lucru va avea două obiective: măsurile de relaxare care vor începe dacă situaţia pandemiei ne permite de la 1 iunie, iar al doilea obiectiv va fi reintrarea în normal a spitalelor, ambulatoriilor şi cabinetelor medicilor de familie, ca program de lucru, ca număr de pacienţi consultaţi, aşa încât şi pacienţii non-COVID să înceapă să aibă un acces mai bun la servicii de sănătate”, a spus ministrul Sănătăţii.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

O defecţiune la instalaţia de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeş a dus la decesul a trei pacienţi, în 12 aprilie.