• Mioara Costin, fosta jurnalistă de la Realitatea care ar fi creat documentul care conținea strategia anti-Orban a lui Florin Cîțu, și-a dat demisia.
  • Documentul conține strategia de comunicare pentru Mass-Media, Social Media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către targetul său.
  • Pe 20 iulie 2021, Florin Cîțu a fost întrebat despre veridicitatea documentului care poartă antetul Guvernului. Reacția premierului a fost următoarea: „Nu am văzut acest document. Eu zic că cei care spun că este real, să vină cu dovezi, cu probe”.

Mioara Costin, cea care ar fi creat documentul strategiei de comunicare anti-Orban, și-a dat demisia. Documentul strategiei poartă antetul Guvernului, iar Florin Cîțu este sfătuit ce fel de mesaje să transmită, cum să apară în social media, ce direcție ar trebui să aibă comunicarea lui și chiar și posturile de televiziune la care Ludovic Orban ar avea „contracte și înțelegeri”.

Documentul strategiei de comunicare anti-Orban, document ce poartă antentul Guvernului

În strategia de comunicare a Guvernului Cîțu sunt enumerate și posturile sau publicațiile cu care Ludovic Orban ar avea „contracte și înțelegeri”.

„Cele mai agresive posturi și publicații sunt: Realitatea PLUS, B1, RTV, Hotnews. Aici Orban are contracte și înțelegeri, prin diverși. G4 este mai degrabă favorabil lui Orban, pentru că premierul este o amenințare pentru electoratul USR-PLUS”, scrie în documentul care poartă antetul Guvernului.

Recomandări

P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
CARE-I SOARTA PENTRU TESLA?
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ

„La Realitatea merge Alex Kocis, care este creierul tuturor fake news-urilor despre echipa premierului”, se mai arată în document.

În strategia de comunicare a Guvernului Cîțu, aceștia sunt rugați să ofere ponturi despre „tabăra Orban” cu scopul ca acestea să ajungă în presă.

Citește și: Strategia de comunicare a lui Cîțu în lupta cu Orban, dezvăluită într-un document care are antetul Guvernului. FOTO

Florin Cîțu, despre documentul strategiei anti-Orban care are antetul Guvernului: „Nu am văzut acest document”

Florin Cîțu a fost întrebat pe 20 iulie 2021 despre veridicitatea documentului strategiei de comunicare, document care poartă antetul Guvernului.

„Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut acest document. Eu zic că cei care spun că este real, să vină cu dovezi, cu probe. Până la urmă, despre asta este vorba. Eu nu pot discuta lucruri care apar în spațiul public. Cine spune că documentul este adevărat, trebuie să vină cu probe. Eu nu tolerez așa ceva, iar domnul Orban trebuie să vină cu probe. Toate documentele de la Guvern au semnătură și, dacă este nevoie, vom face verificări. Eu nu știu nimic despre acest document”, a declarat Florin Cîțu, marți, 20 iulie 2021.