• În urmă cu patruzeci și cinci de ani, Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a fost nevoită să elibereze documente care confirmau ceea ce unii doar bănuiau: agenția finanțase experimente de control al minții, folosind șocuri electrice, medicamente halucinogene și alte tehnici terifiante, adesea fără știrea victimelor.
  • Datorită naturii abuzurilor comise, cei afectați au început să înțeleagă ce s-a întâmplat abia zeci de ani mai târziu, iar moștenirea întunecată a programului ultra-secret cunoscut sub numele de MK-Ultra va rămâne pe vecie.
  • Totul a început la începutul anilor 1950, cu Războiul Rece în plină desfășurare. Când unii prizonieri de război eliberați din Coreea s-au întors acasă susținând cauza comunistă, comunitatea de informații din SUA a fost alarmată.

Îngrozită că sovieticii și chinezii au dezvoltat tehnici de control al minții și că agenții CIA ar putea scurge informații, nou formata CIA a alocat 25 de milioane de dolari pentru experimente psihiatrice pe ființe umane.

Ideea a fost să încercăm să ne dăm seama cum să interoghezi oamenii și să-i slăbești și, de asemenea, cum să-și protejezi personalul de aceste tehnici”, a explicat psihiatrul Harvey M. Weinstein, autorul cărții „Tatăl, fiul și CIA”, pentru BBC Witness.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Agenția a contactat peste 80 de instituții și oameni de știință din SUA, Marea Britanie și Canada.

„A fost cel mai secret program condus vreodată de CIA în SUA”, a declarat autorul și istoricul Tom O’Neill pentru BBC Reel.

„Pacienții din spitalele de psihiatrie, prizonierii din instituțiile federale și chiar membrii publicului li s-au administrat medicamente și au făcut parte din experimente fără știrea sau acordul lor”, a punctat acesta.

Proiectele inițiale ale MK-Ultra au inclus Operațiunea Midnight Climax. „Au înființat ceea ce ei numeau case sigure, unde prostituatele aduceau bărbați care, fără avertisment, primeau LSD, astfel încât oamenii de la CIA să îi poată studia, după o oglindă falsă”, a adăugat O’Neill.

O altă practică comună a fost găzduirea și observarea unor petreceri cu muzică live, sub efectul LSD.

Acele petreceri au fost numite „teste acide”, iar cultura care s-a dezvoltat din ele a jucat un rol cheie în dezvoltarea mișcărilor hippie de câțiva ani mai târziu.

Unele dintre cele mai dăunătoare experimente au avut loc la Allan Memorial Institute din Montreal, un spital de psihiatrie din Canada, unde mințile unui număr încă necunoscut de pacienți au fost distruse sistematic.

Spitalul, cunoscut sub numele de „Allan”, era sub conducerea scoțianului-american Donald Ewen Cameron, care era considerat unul dintre cei mai eminenti psihiatri ai lumii.

De aceea, Lou, tatăl psihiatrului Harvey Weinstein, a vrut ca acesta să-l trateze atunci când a început să aibă atacuri de panică.

S-au întâmplat lucruri teribile și până când documentele MK-Ultra au ieșit la lumină, nu am reușit niciodată să înțeleg transformarea pe care a suferit-o”, a punctat bărbatul.

Lou era un om social căruia îi plăcea să cânte și conducea o afacere. A ieșit din Allan ca o umbră, viața lui și familia lui fiind distruse. Nu a fost singurul, au fost sute, conform documentelor și mărturiilor.

„Am avut probleme cu părinții mei”, își amintește și Lana Ponting, o altă victimă. „Au decis să mă bage în Allan. Nu aveau idee ce se întâmplă acolo. Aveam 16 ani. Când familia mea s-a întors să mă ia, arătam ca un zombi. Nici măcar nu știam cine sunt”, își aduce aminte femeia.

CIA îl abordase pe Cameron, unul dintre psihiatrii implicați în proiect, la trei ani după lansarea MK-Ultra, prin Society for Human Ecology Research, una dintre organizațiile lor de față prin care mișcau banii.

Psihiatrul a fost încurajat să solicite o bursă, iar din ianuarie 1957 până în septembrie 1960, agenția i-a acordat psihiatrului 60.000 de dolari, echivalentul a aproximativ 600.000 de dolari în prezent.

Cameron a fost unul dintre principalii susținători ai unei noi abordări științifice a creierului, conform căreia mintea era ca un computer, care putea fi reprogramat ștergând amintirile și reconstruind complet psihicul.

Pentru a face acest lucru, pacienții trebuiau reduși la o stare psihologică infantilă în care medicii să poată profita de vulnerabilitatea cognitivă a persoanei.

Pornind de la zero, mintea ar putea fi restructurată și ideile ar putea fi plantate în memoria unui individ fără ca acesta să-și dea seama că nu au fost niciodată acolo.

Pacienții care veneau la institut pentru probleme minore, precum tulburări de anxietate sau depresie postpartum, au fost internați în „cămin”, unde au fost plasați în comă indusă zile sau luni.

A urmat o „destructurare” prin terapia electroconvulsivă de o putere și o frecvență mai mare decât orice exista înainte, pentru a-i reduce la o „stare vegetală, din care să-și revină cu o stare de spirit mai sănătoasă”, conform teoriei lui Cameron.

Tatăl meu a primit 54 de tratamente cu electroșoc de înaltă tensiune, urmate de 54 de convulsii grand mal (pierderea conștienței și contracții musculare violente)”, a declarat Lana Sowchuk pentru BBC Reel. Tatăl femeii era „un bărbat sănătos, atletic, în vârstă de 27 de ani”. Victima a ajuns la spital pentru a-și trata astmul.

După 27 de zile de electroșoc ei au spus că sunt descurajați pentru că încă mai avea legături cu vechea lui viață, deoarece tot cere să-și vadă soția”, rememorează Julie Tanny, al cărei tată a fost și el pus în program.

Au decis să-i dea mai multe tratamente cu electroșoc și să-l adoarmă încă 30 de zile”, a completat femeia.

Fără știrea sau acordul lor, pacienții au fost tratați forțat cu doze mari de medicamente psihotomimetice, LSD, PCP și altele.

Ca parte a acelui regim de reprogramare pe care Cameron l-a numit „conducere psihică”, pacienții au fost forțați să asculte mesaje înregistrate ciclic prin căști, căști sau difuzoare, uneori instalate în interiorul pernei pacientului, timp de până la 20 de ore pe zi, ca și cum ar fi fost un vis.

Unele mesaje erau negative, de exemplu „mama mă urăște”, altele transmiteau instrucțiuni clare: „trebuie să te comporți mai bine”. Înregistrările le-au fost repatate cobailor de până la jumătate de milion de ori pe ședință.

Cercetările lui Cameron au implicat, de asemenea, o deprivare senzorială extremă. Suficient, spune psihiatrul Harvey Weinstein, pentru a provoca psihoza oricui: „Tatăl meu era într-un fel de celulă cu mâinile acoperite, deci nu simțea nimic; în întuneric, deci nu vedea nimic; și cu zgomot constant, deci nu auzea nimic. Practic deprivat de orice senzație normală”.

Lou Weinstein a fost ținut în această stare timp de două luni întregi.

Harvey avea 12 ani când Lou a intrat pentru prima dată la Institutul Memorial Allan. Era încă adolescent când, în 1961, casa familiei a trebuit să fie vândută pentru a plăti facturile. În acea perioadă grea, familia a continuat să creadă că sfatul medicilor trebuie urmat.

Dar acel băiat care mai târziu avea să devină psihiatru a ajuns să-și piardă tatăl: „Bărbatul acela dinamic a ieșit ca o legumă. Avea un sindrom cerebral organic sever. Stătea întins pe canapea, nu se putea orienta, personalitatea îi era total distrusă și uneori nu știa unde se află”.

Programul MK-Ultra a fost „redus la tăcere” în 1964, dar nu s-a oprit în totalitate decât în ​​1973, când unele dintre dovezile activităților sale au fost șterse sistematic din sistem.

Totul a fost descoperit datorită unui jurnalist pe nume John Marks, care a scris prima carte (în 1979) despre program, intitulată „În căutarea candidatului manciurian: CIA și controlul minții”, conform istoricului Tom O’Neill.

Când Harvey a citit o recenzie a acelei cărți, prima lui reacție a fost ușurare. În cele din urmă, a existat o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat cu tatăl său! Dar acea ușurare s-a transformat curând în furie: „Furie împotriva doctorului care a purtat acea ignominie în spitalul Allan. Furie împotriva CIA pentru că a experimentat pe oameni fără consimțământul lor. A fost un sentiment de furie profundă. Și mai ales după Legile de la Nürnberg din 1946”.

În urma dezvăluirii, „au avut loc audieri ale Congresului în SUA la mijlocul anilor ’70, iar CIA a recunoscut în cele din urmă că acest program a existat, dar s-au considerat nevinovăți”, spune O’Neill.

Cu toate acestea, spune istoricul, „CIA știa că încalcă toate legile morale, etice și legale făcând aceste experimente”.

În ciuda interesului marginal pentru subiect în cultura populară, majoritatea supraviețuitorilor au suferit în tăcere, ducându-și trauma în mormânt.