Modelul suedez. Deși nu a adoptat măsuri stricte, Suedia are rezultate mai bune decât celelalte țări UE

• Reflexul de a adopta măsuri de blocaj reprezintă în prezent cea mai mare amenințare la adresa democrațiilor capitaliste occidentale, potrivit cotidianului Financial Times.
• Suedia nu a urmat aceleași măsuri stricte pe care le-au adoptat majoritatea țărilor europene, iar acum situația din Suedia în privința răspândirii virusului arată mai bine decât în cele mai multe țări ale UE.
• Consecințele măsurilor extreme nu sunt încă foarte clare, dar este cert că după retragerea măsurilor de sprijin, șomajul și insolvențele întreprinderilor vor crește vertiginos

Pe timpul verii, Suedia a luat alte măsuri împotriva răspândirii noului virus, inclusiv măsuri restrictive locale, iar în alte părți ale Europei, în pofida măsurilor severe adoptate, numărul noilor cazuri de infectări a început să crească din nou. Acum, noile statistici privind situația din Suedia în privința răspândirii virusului arată mai bine decât în cele mai multe țări ale UE. Dar nu ar trebui să tragem încă concluzii. A fost greșit când acum două luni am condamnat strategia suedeză, bazată pe aceste date, și ar fi la fel de greșit și acum să tragem concluzia contrară.

Pentru a înțelege rata de infecție și evoluția sindromului respirator acut sever (SARS) identificat în 2003, epidemiologii și biostatisticienii au avut nevoie de mai mulți ani. Nici în ceea ce privește Covid-19 situația nu va fi diferită.

Atunci când se exprimă dincolo de domeniul lor de expertiză, experții sunt cei mai expuși riscului de a greși – și mai ales atunci când aceștia se aventurează în lumea statisticilor.

Eroarea pe care o putem face astăzi este aceea că din compararea ratei de infecție a unei țări cu cea a altei țări putem trage concluzii legate de adoptarea unor strategii practice în timp real.

Ar fi mult mai util să vedem dincolo de aceste date. Acum este clar, de exemplu, că o cauză majoră a creșterii ratei de infectare în Suedia, în etapa inițială a crizei, a fost protejarea defectuoasă a centrelor de îngrijire, spre deosebire de Germania, care a reușit să se descurce foarte bine în domeniul protejării persoanelor în vârstă.

Rata de infectare în Suedia a prezentat, de asemenea, variații geografice puternice. Majoritatea cazurilor din Suedia au fost concentrate în două regiuni, printre care și Stockholm. Orașul Malmö, din sudul Suediei, se află în apropierea capitalei daneze, Copenhaga, de care îl separă strâmtoarea Oresund. Cifrele din Malmö arată bine în comparație cu Copenhaga, chiar dacă în cele două orașe s-au aplicat regimuri de restricții foarte diferite. Chiar dacă nu știm cărui factor i se datorează decalajele regionale atât de pronunțate, putem trage niște concluzii valide legate de legitimitatea adoptării facile a stării de urgență.

Politica în vremuri de Covid-19 înseamnă luarea unor decizii în condiții de extremă incertitudine. Ultimele cifre din Suedia nu dovedesc și nu infirmă nimic. Dar, înainte ca factorii de decizie să adopte niște măsuri la fel de extreme ca cele ale primului lockdown, ar trebui să dispună de dovezi statistice incontestabile, nu doar de o serie de numere care le alimentează înclinația de a vedea în acestea o confirmare a propriilor lor idei.

Starea de urgență este o măsură politică extremă, ale cărei consecințe deocamdată nu se văd cu claritate. Indubitabil însă, se va ajunge la creșterea inegalității. După ce măsurile de sprijin vor fi retrase, șomajul și insolvențele firmelor vor crește vertiginos. Deși indicii bursieri au scăzut și s-au redresat, aceștia nu reprezintă decât niște medii. În spatele acestora se află mișcări uriașe de capital de la sectoare vechi la unele noi. Dacă oamenii vor continua să lucreze de acasă, acest lucru va stimula zonele rezidențiale și rurale în detrimentul centrelor urbane și va transfera resursele de la proprietatea comercială la cea rezidențială.

Reflexul de a adopta măsuri de blocaj reprezintă în prezent cea mai mare amenințare la adresa democrațiilor capitaliste occidentale. Datele din acest moment ne oferă cel puțin o incertitudine referitor la concepția dominantă în prezent, că restricțiile extreme ar fi singura modalitate de a răspunde la o pandemie globală.