• Trump a fost ca o furtună în politică și a schimbat imaginea partidului republican
  • Trump nu a jucat după reguli, lucru care i-a adus faima, dar și decăderea
  • Dacă ar fi postat pe Twitter mai puțin, Donald Trump ar fi putut atrage mai puțină ură

Donald Trump a luat peste 70 de milioane de voturi, iar republicanii au câștigat locuri în Congres, ceea ce înseamnă că „Trumpismul” nu va dispărea peste noapte, așa cum sperau democrații. Mai mult, poate deveni mainstream în Partidul Republican. Mai ales că generația următoare a familiei Trump este foarte implicată în politică.

Moștenirea lui Trump este importantă. A atras alături de partid mai mulți oameni simpli și membri ai minorităților etnice decât orice alt candidat – asta în timp ce democrații au rămas partidul elitelor de pe coaste și al donatorilor bogați.

Adică s-a inversat situația. Trump se poate lăuda și cu o economie solidă. Cel puțin până când a lovit coronavirusul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Iar cei 640 de kilometri din celebrul Zid au întărit granița cu Mexicul, unde criminalitatea este foarte ridicată.

Poate că a punctat în câteva domenii, dar stilul lui n-a plăcut multora.

Ben Shapiro, comentator politic conservator: „Toată lumea știe, în străfundul inimii, indiferent cât îl iubești pe Trump, că administrația Trump – cu Trump pe teleprompter mai des, și mai puțin pe Twitter – ar fi fost într-o poziție să câștige alegerile din 2020 mai ușor”

Pe plan extern, a făcut NATO să bage mai mulți bani în apărarea comună și a semnat un nou acord comercial cu Mexic și Canda. A distrus ISIS, i-a omorât pe al Bagdadi și pe Soleimani, și a intermediat tratate istorice de pace între Israel și trei țări arabe.

De asemenea, a ieșit din acordul climatic de la Paris și cel nuclear cu Iran, detestate de republicani. Dar încă o dată, principala problemă a lui Trump a fost Trump. Cum zice vechea expresie românească, „brânză bună în burduf de câine”.

Leonard Steinhorn, profesor la American University: „Au votat împotriva persoanei lui, a temperamentului lui, a caracterului lui, a tweet-urilor lui”.

Rămâne de văzut cine va fi moștenitorul Trumpismului.

Printre favoriți ar fi Donald Junior și Ivanka, dar și fostul ambasador SUA la ONU, Nikki Haley.

Dar Mick Mulvaney, șeful de cabinet al lui Trump, nu a exclus ca încă-președintele să candideze din nou în 2024, deoarece are acest drept.