Social-democratul Lucian Romaşcanu prezintă în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului moţiunea de cenzură „România eşuată. Recordul al guvernului Cîţu”, iniţiată de 156 deputaţi şi senatori PSD.

Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi votată marţi, în şedinţă de plen reunit.

Anterior, prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a făcut apel la parlamentari „să trimită în istorie acest premier extrem de arogant şi care poate să stea de acum încolo de veghe în lanul de lavandă”.

Recomandări

IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS
EU SUNT MIC, NU FAC NIMIC

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a spus că Guvernul este „un dezastru pentru români şi pentru firmele româneşti”.

Întrebat dacă s-au purtat negocieri cu Ludovic Orban sau alţi parlamentari să voteze moţiunea, Grindeanu a răspuns că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut negocieri: „din câte ştiu, colegii de la AUR vota această moţiune, probabil vor fi colegi parlamentari şi din grupul minorităţilor care vor vota această moţiune. În ceea ce priveşte parlamentarii din arcul guvernamental nu vreau să intru în amănunte”.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat marţi că la nivelul partidului şi a coaliţiei s-a luat decizia de a participa la şedinţa privind moţiunea de cenzură, dar „să nu votăm”.