- Parlamentul a dezbătut vineri, în ședință comună, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu.
- Moțiunea a fost iniţiată de 155 de parlamentari AUR, S.O.S. România şi POT.
- Parlamentarii coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi minorităţile au fost prezenţi la dezbaterea moţiunii.
Parlamentul a dezbătut vineri, în ședință comună, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu iniţiată de 155 de parlamentari AUR, S.O.S. România şi POT.
Moțiunea de cezură contra Guvernului Ciolacu a fost respinsă cu 147 de voturi. 155 de parlamentari semnaseră moțiunea. Guvernul rămâne în funcție. Potrivit procesului verbal citit în plen, din 358 de parlamentari prezenti, s-au înregistrat 148 de voturi valabil exprimate, din care, pentru adoptarea moţiunii, au votat 147 de deputaţi şi senatori şi un singur vot contra moţiunii de cenzură.
Parlamentarii coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi minorităţile au fost prezenţi la dezbaterea moţiunii, însă nu şi-au exprimat votul. USR nu a susţinut moţiunea de cenzură şi nu a votat.
Potrivit Constituției, moțiunea de cenzură fiind respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune parlamentară, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituția României.