• La Constanța, cine își usucă hainele în exteriorul blocului va fi amendat cu până la 2.500 de lei.
  • Primăria a aprobat deja noul regulament.
  • Sancțiuni vor primi și cei care își vor spăla covoarele pe stradă.

Primăria Constanța a decis să aplice sancțiuni drastice pentru persoanele care își vor usca hainele în exteriorul blocului. Astfel, potrivit noul regulament aprobat deja, cei care vor încălca acest lucru vor fi amendați chiar și cu suma de 2.500 de lei, iar măsura este valabilă și pentru cei care își vor spăla covoarele pe stradă.

„Sunt prevăzute amenzi pentru toate contravențiile ce fac parte din acest regulament; sunt amenzi diferențiate între persoane fizice și persoane juridice iar ele se situează de la câteva sute de lei până la 2.500 de lei, cea mai mare amendă”, spune Alin Vintilă, purtător de cuvânt Primăria Constanța, potrivit realitatea.net.

Recomandări

NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE-A SALVAT VACCINUL?
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT