• Conducta militară de combustibil va porni din Alexandrupoli, va traversa Bulgaria și va ajunge, probabil, în apropierea bazei americane „Mihail Kogălniceanu”.
  • Aceasta va deservi atât Grecia, cât și Bulgaria și România și va fi construită ca parte a măsurilor luate de Alianță pentru a contracara amenințarea Rusiei.
  • Proiectul are ca scop aprovizionarea forțelor NATO din regiunea Balcanică independent de Turcia și consolidarea rolului strategic al orașului Alexandrupoli.

NATO intenționează să construiască o conductă militară de combustibil care va porni din Alexandrupoli, în Grecia, va traversa Bulgaria și va ajunge, probabil, în apropierea bazei americane „Mihail Kogălniceanu” din estul României, relatează cotidianul elen Proto Thema.

Această conductă va deservi atât Grecia, cât și Bulgaria și România și va fi construită ca parte a măsurilor luate de Alianță pentru a contracara amenințarea rusă, deoarece principalul său obiectiv va fi acela de a alimenta forțele NATO din cele trei țări și, în special, de la bazele NATO din Bulgaria și România.

Propunerea pentru construcția acestei conducte a fost făcută de către partea română în urmă cu aproximativ șase luni, iar discuțiile în acest sens sunt deja în desfășurare și au loc în principal la nivelul Reprezentanților Permanenți în NATO. Potrivit surselor, această conductă va fi finanțată din fondurile Alianței, ceea ce înseamnă că pentru construcția sa nu va afecta în nici un fel bugetele publice ale celor trei țări.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Se estimează că inițiativa construirii acestei conducte de combustibil va contribui la aprovizionarea forțelor NATO din regiunea Balcanică, dar arată și o tendință a Alianței de a deveni independentă față de Turcia.

În prezent, alimentarea cu combustibil a bazelor mari și cu importanță geostrategică de care dispune NATO în Bulgaria și în România este realizată în principal de petroliere care traversează Strâmtoarea Bosfor și care sunt supuse deci controlului și restricțiilor impuse de către autoritățile turce.

Totodată însă construcția conductei va consolida și mai mult rolul orașului Alexandrupoli ca centru-cheie de tranzit pentru NATO și, în special, pentru forțele americane în regiunea balcanică. Se estimează că această conductă va fi o altă barieră în fața agresiunii turcești pe linia de graniță de pe râul Evros, întrucât, prin protejarea intereselor americane și ale NATO este consolidată și nevoia de stabilitate și securitate în regiune.

În acest context, există ideea extinderii viitoare a conductei militare grecești de combustibil de la Kavala la Alexandrupoli pentru ca apoi, dacă este necesar, aceasta să fie conectată cu conducta militară NATO.

În luna octombrie Statele Unite şi Grecia au semnat un acord revizuit de cooperare în domeniul apărării, în virtutea căruia forţele armate americane vor extinde baza Flotei a 6-a din Creta şi vor crea baze de drone şi facilităţi permanente de antrenament în Grecia centrală. Cel mai important proiect va fi probabil înfiinţarea de către SUA a unei noi baze navale şi de forţe aeriene în oraşul Alexandrupoli din nord-estul Greciei, pentru aprovizionarea aliaţilor NATO, Bulgaria şi România.