• Aleksei Navalnîi: Au ales o nouă direcţie în cadrul unui scrutin liber şi echitabil
  • Biden, în timpul campaniei prezidențiale: „Chiar cred că Rusia e un adversar”
  • Joe Biden sublinia mereu că Trump e prea moale cu Putin
  • Joe Biden a câștigat Pennsylvania și Nevada și a ajuns la 290 de voturi (AP)
  • Preşedintele rus Vladimir Putin încă nu a reacţionat la anunţul alegerii lui Biden

În timp ce Kremlinul tace, într-un mesaj pe Twitter, Aleksei Navalnîi l-a felicitat pe Biden, pe vicepreşedintele ales Kamala Harris, dar şi pe americanii care au ales o nouă direcţie.

„Felicitări lui Joe Biden și Kamala Harris, dar și americanilor care au ales o nouă direcţie în cadrul unui scrutin liber şi echitabil. Este un privilegiu care nu este oferit în toate ţările. Aștept cu nerăbdare noul nivel de cooperare dintre Rusia și SUA.”, a scris opozantul rus.

Biden a numit recent Rusia drept „cea mai mare amenințare” pentru America

În timpul campaniei sale prezidențiale, Biden a declarat pentru CNN că chiar crede că Rusia este un adversar, cât despre China, el a pus: „E un competitor serios”

Totodată, Biden a încercat să se diferențieze de președintele Donald Trump privind relația lui cu Rusia, acuzându-l că e prea moale cu Putin.

David Kramer, fostul secretarul de stat adjunct al președintelui Bush, crede Biden își va menține poziția vis-a-vis de Rusia: „Nu cred că Biden va cădea în cap pentru a-l peria pe Putin”