- Liderii europeni s-au reunit la Bruxelles pentru a negocia bugetul de redresare economică
- Sunt aşteptate dezbateri dure, mai ales că nu toate statele membre ale UE sunt de acord cu acest buget de 1,85 de trilioane de euro
- La summit este prezent şi Klaus Iohannis, mai ales că România a venit cu un plan de relansare economică bazat în mare parte pe bani europeni
Liderii Uniunii Europene s-au reunit astăzi la Bruxelles pentru prima dată de când a început pandemia. Este un summit-cheie, mai ales că se vor duce negocieri pentru planul de redresare economică. Un buget fără precedent care să ajute statele afectate – 1,85 trilioane de euro. Va fi negociat şi bugetul multianual pentru toate statele membre.
Îmbrăţişările obişnuite, strângerile de mână şi bătăile pe umăr au fost înlocuite cu plecăciuni din cap sau atingeri cu cotul. Toţi liderii au purtat măşti la sosire. Mai puţin premierul Ungariei, Viktor Orban
Dar atmosfera prietenoasă nu a durat prea mult. Sunt aşteptate negocieri dure, pentru că o parte dintre liderii europeni nu sunt de acord cu planul de redresare economică.
La acest summit participă şi Klaus Iohannis, mai ales că planul de relansare economică prezentat de Guvern se bazează în mare măsură pe bani europeni. Peste 70 de miliarde de euro.
„Noi avem nevoie de aceşti bani, avem planuri mari, avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru şcoli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate şi multe alte programe care pot fi acoperite din aceste sume”, a spus Klaus Iohannis.
„O pregătire către compromis este aşteptată din partea tuturor pentru a realiza ceva bun pentru Europa, pentru oamenii din Europa, în ceea ce priveşte această pandemie şi este un răspuns pentru dificultăţile economice cu care ne confruntăm. Aşa că mă aştept la negocieri foarte foarte dure”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Emmanuel Macron, președintele Franței a spus: „Este un moment de adevăr şi de ambiţie pentru Europa. Trăim o criză de sănătate fără precedent, dar şi o criză economică şi socială”.
- Donald Trump amenință Canada cu noi tarife din cauza fumului provocat de incendiile de vegetație
- „Este o nebunie”: Messi vorbește despre poza legendară cu Yamal bebeluș
- Nadia Comăneci a făcut imposibilul posibil: 50 de ani de la primul 10 perfect
- Cine este John Ternus, succesorul lui Tim Cook, şi care va fi cea mai dificilă schimbare la conducerea Apple
- Comisia Europeană avertizează că deciziile ÎCCJ, condusă de Lia Savonea, privind prescripția slăbesc lupta anticorupție