Negocierile pentru formarea guvernului se reiau: PNL are două variante. USR PLUS nu-l vrea din nou premier pe Orban

ACTUALIZARE ora 12:10

Liderii PNL, USR PLUS și UDMR se reunesc joi, de la 13:30, la Vila Lac, într-o nouă rundă de negocieri pentru formarea unei majorități și formarea viitorului guvern, au declarat pentru Aleph News surse apropiate negocierilor.

„Întâlnirea pentru noi negocieri va avea loc la 13.30, la Vila Lac”, au declarat pentru Aleph News surse politice.

Variantele pentru ca cele 3 partide să bată palma

Liberalii s-au decis. Au două variante cu care merg la negocieri. În prima dintre acestea, Ludovic Orban ar urma să fie premier, iar Florin Cîţu preşedinte al Senatului. 

A doua variantă este cea cu Florin Cîţu premier şi Ludovic Orban preşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Cele două variante validate de conducerea PNL nu par să deblocheze negocierile cu partenerii de discuţii, negocieri care vor continua astăzi.

Cei de la USR PLUS au alte propuneri. Ar fi de acord cu varianta Florin Cîţu prim ministru, cu condiţia ca şefia Camerei Deputaţilor să fie preluată de USR PLUS. Sau, în a doua variantă, funcţia de premier să fie preluată de Dacian Cioloş, iar şefia celor două camere din Parlament să fie la liberali.

În schimb, UDMR nu îl vrea pe Cioloş. Acceptă orice variantă de premier propusă de PNL, însă Kelemen Hunor spune că celelalte două funcţii în stat, de preşedinte al Senatului şi Camerei Deputaţilor, trebuie să revină formaţiunilor care vor forma coaliţia de guvernare alături de liberali.

Marcel Ciolacu, preşedintele Partidului Social Democrat, a criticat dur propunerile făcute de PNL şi i-a transmis lui Ludovic Orban că nu mai poate avea vreo funcţie în statul român.

Circul pierzătorilor nu mai pleacă din oraş! Mai nou, ”subsemnatul Orban” se autopropune iarăşi premier, o funcţie din care a plecat acum o săptămână de incompetent ce a fost în gestionarea pandemiei şi a economiei”, susține Marcel Ciolacu.

Partidul Naţional Liberal, având o pondere de aproximativ 55% în cadrul acestei majorităţi parlamentare, consideră legitim să desemneze candidat la funcţia de prim-ministru şi candidat la funcţia de preşedinte al unei dintre camere. Reiterez solicitarea către partenerii noştri să ne respectăm reciproc şi să evităm declanşarea unui război mediatic prin declaraţii publice”, afirmă Ludovic Orban.

Câţi români mai trebuie să moară pentru ca Iohannis şi gaşca pierzătorilor să înţeleagă că au pierdut alegerile? Cum să-ţi dai demisia acum o săptămână, pentru că românii i-au trimis acasă, şi să faci, din nou, circul penibil cu Vasile Cîţu şi apoi să te autopropui tot tu?”, scrie și Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte PSD.

Exit mobile version