- Austria va introduce obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru toți cei peste 18 ani, începând cu luna februarie.
- Marea Britanie a redus perioada de autoizolare la 5 zile, doar în Anglia, pentru persoanele vaccinate care au contractat COVID-19.
- Aproape 5 milioane de francezi nu s-au vaccinat. Însă, Parlamentul francez a aprobat obligativitatea certificatului de vaccinare.
- Șeful Pfizer prevede că acesta este ultimul val de Covid cu restricții.
Europa înregistrează, în continuare, un număr ridicat de infectări cu Covid-19, iar măsurile sanitare extreme devin o realitate. Austria devine prima țară europeană care introduce vaccinarea obligatorie pentru toți adulții. Măsura ar urma să aibă o perioadă de acomodare până la jumătatea lunii martie, urmând ca cei care nu se vaccinează să fie sancționați cu amenzi.
În aceeași direcție se îndreaptă și Franța, Grecia sau Italia, unde obligativitatea vaccinării a avut efecte, mai ales, la persoanele de peste 50 de ani.
Advertisment
Parlamentul din Franța a aprobat transformarea certificatului verde în certificat de vaccinare, iar persoanelor nevaccinate nu le mai este permis accesul în restaurante, cafenele și baruri dacă nu prezintă dovada vaccinării. În plus, din 15 februarie, francezii își vor putea administra doza booster la 4 luni de la schema completă de vaccinare.
Cea mai dură decizie a luat-o, însă, Austria. Începând cu 1 februarie, vaccinarea anti-COVID va deveni obligatorie, nerespectarea măsurii intrând sub amenințarea unei amenzi de 3600 de euro. La rândul său, Grecia prevede amenzi de 100 de euro pentru persoanele de peste 60 de ani care refuză să se imunizeze. Drept urmare, serviciile medicale din Grecia au primit 180 de mii de solicitări pentru vaccinare până joia trecută, iar în Italia, unde vaccinarea este obligatorie pentru cei peste 50 de ani, s-a accelerat în ultimele zile.
Recomandări
Valul de Omicron aduce și o serie de relaxări în Olanda și în Marea Britanie
Marea Britanie vrea să renunțe la obligativitatea de autoizolare după infectarea cu COVID, notează MediaFax, potrivit The Telegraph. Ministrul britanic al Sănătății, Sajid Javid, spune că în baza datelor de până acum, capacitătea de a transmite virusul se reduce la 7%, în cazul persoanelor care obțin două testări negative.
Pe de altă parte, Olanda a trecut vineri la prima relaxare a restricțiilor impuse din 19 decembrie. Au fost redeschise magazinele, saloanele și sălile de sport, dar cetățenii continuă să protesteze împotriva restricțiilor sanitare ale guvernului.
Evoluția pandemiei nu mai este atât de imprevizibilă
Șeful de la Pfizer, Albert Bourla a declarat, pentru o televiziune din Franța, că actualul val de Covid ar trebui să fie ultimul care produce restricții. Însă, acesta adaugă că virusul va continua să circule și în anii următori. O poziție similară a venit ieri și de la virusologul Peter Piot, consilier al președintelui Comisiei Europene, care se așteaptă la explozii de cazuri de Covid în fiecare iarnă, dar sub forma unor cazuri mult mai puțin grave. Expertul belgian crede că va fi nevoie de o campanie anuală de vaccinare anti-Covid.
Certificatul vaccinal se impune, treptat, într-un număr tot mai mare de țări europene, în special, pentru anumite categorii de persoane sau activități. În Germania, un proiect similar, propus de noul cancelar, Olaf Scholz, ar putea fi dezbătut în Bundestag la sfârșitul lunii ianuarie.
Partenerii noștri