Nicolae Ciucă a discutat cu Maia Sandu despre securitatea regională și situația energetică

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu au discutat marţi, în cadrul unei întâlniri la Palatul Victoria, despre criza economică şi despre decongestionarea traficului de frontieră.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul Nicolae Ciucă a subliniat sprijinul constant ale României pentru Republica Moldova, mergând de la livrarea de urgenţă a unor cantităţi de energie electrică, după sistarea livrărilor din Ucraina, până la furnizarea de gaz, lemne de foc şi păcură.

De asemenea, Maia Sandu a prezentat situaţia la zi, după recenta tăiere de livrări de gaze şi nerespectarea contractului de către Gazprom şi Federaţia Rusă, atât către Republica Moldova aflată sub controlul autorităţilor legitime de la Chişinău, cât şi faţă de malul stâng al Nistrului, expus dificultăţilor financiare în perioada imediat următoare.

Preşedinta Republicii Moldova a mulţumit României pentru reacţia promptă privind compensarea de urgenţă a deficitului de curent electric, arătând că situaţia vecinătăţii cu războiul din Ucraina ridică îngrijorări şi produce efecte imediate.

Cei doi oficiali au discutat şi despre decongestionarea traficului de frontieră prin extinderea podurilor şi căilor de transport existente şi prin construirea de noi poduri peste râul Prut. Acestea ar putea duce la consolidarea legăturilor economice, comerciale şi de afaceri.

„Oportunităţile astfel create pot antrena investiţiile de capital europene şi mări atractivitatea Republicii Moldova pentru partenerii externi” , transmite Guvernul.

Exit mobile version