Nicolae Ciucă aşteaptă ca Florin Cîţu să demisioneze: Este o chestiune de onoare

„Este o chestiune pe care am discutat-o în prima zi cu domnul Florin Cîţu şi consider că este o chestiune de onoare. Onoarea este personală şi sper să se ducă până la sfârşit. V-am spus, cum o consider, cum o văd încă o dată, este doar o chestiune de onoare care nu ţine doar de persoana cuiva anume, indiferent cum se numeşte şi ce funcţie are, este o chestiune care lasă avantajele sau aspectele personale de-o parte şi trebuie să vadă interesul partidului”, spune Nicolae Ciucă.

El spune că există o problemă de imagine.

„Florin Cîţu a fost preşedintele PNL, este membru al Partidului Naţional Liberal şi sigur că există o problemă de imagine, dar PNL, aşa cum a procedat de fiecare data, deci şi în această situaţie, va vota pentru ridicarea imunităţii parlamentare astfel încât să lăsăm justiţia să-şi facă datoria. (…) Dacă nu va renunţa la această situaţie, este un subiect de analiză la nivelul conducerii partidului şi a Biroului Politic National, la nivelul grupului senatorilor PNL, pe care o vom lua ulterior. Discutăm toate aceste chestiuni, le analizăm şi luăm decizia”, adaugă liderul PNL.

Nicolae Ciucă afirmă că, în calitate de ministru al Apărării, nu a avut cvompetenţe în procesul vaccinării.

„Absolut deloc, CNCAV, la la vremea respectivă nu a făcut altceva decât să coordoneze derularea vaccinului propriu-zis şi evidenţa populaţiei vaccinate, nu a avut niciun fel de implicare în acest process şi nici nu avea cum”, încheie Ciucă.

Exit mobile version