• Nicolae Ciucă, despre comasarea alegerilor din 2024: „Este şi legal, şi benefic, şi economic”.
  • Ciucă: „Ar permite scurtarea perioadei destinate alegerilor şi s-ar cheltui mai puţini bani”.
  • Ciucă: Nu s-a vorbit în detaliu despre această problemă. Am discutat, de principiu, cu PSD.

Ideea comasării alegerilor de anul viitor revine în actualitate. A fost readusă în atenția publică de liderul PNL, Nicolae Ciucă. El pledează pentru acest lucru și spune că are argumente concrete pentru ca românii să se prezinte de mai puține ori la secțiile de vot.

Cristian Pîrvulescu, analist politic și decan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, spune că programul alegerilor nu este atât de neutru pe cât pare la prima vedere. „Și dacă ne uităm la calendarul electoral, atunci primele alegeri sunt cele europene, pe 9 iunie, apoi în septembrie, spre sfârșitul lunii, alegerile locale, parlamentare și prezidențiale. Așa arată calendar în acest moment.”

„Cum PNL este un partid înrădăcinat, este un partid care are aleși locali, este foarte important să mobilizeze aleșii locali, ca la rândul lor aceștia să mobilizeze electoratul partidului. După două tururi de alegeri, în unele europene, altele locale, aleșii locali vor avea alte preocupări decât să mobilizeze electoratul PNL, pentru că sondajele de opinie ne spun ceva despre momentul actual. Este o radiografie a acestui moment. Este o radiografie relativă”, explică Cristian Pîrvulescu.

Recomandări

MACRON: EUROPA POATE MURI
XI MERGE LA PARIS
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
SWIFT REVINE PE PRIMUL LOC
MADONNA CÂNTĂ ÎN RIO DE JANEIRO
LANDO NORRIS CÂȘTIGĂ CURSA DE LA MIAMI

Citește și